După campania de epurare a cadrelor acuzate de corupție din Partidul Comunist Chinez, de anii trecuți, conducerea de la Beijing a lansat o nouă campanie împotriva cadrelor necorespunzătoare, de data asta împotriva celor depistate că au în posesie cărți și reviste cu un conținut politic și religios „sensibil”.
Radio Free Asia a relatat, zilele trecute, câteva dintre cazurile în care au fost luate măsuri pentru „încălcări grave ale disciplinei și legii”, cum a fost expulzarea din partid a lui Changsha Chen Zehun, fost viceprimar, de către autoritățile din provincia centrală Hunan, pentru că a adus în țară materiale de lectură interzise.
Acest caz a fost prezentat de agenția de știri Xinhua, care a relatat că ”Chen Zehun a încălcat disciplina politică prin cumpărarea de cărți și periodice cu probleme politice serioase din străinătate, apoi le-a adus în țară și le-a citit pe o perioadă lungă de timp”.
De parcă toate acestea nu erau suficiente, Chen Zehun a „stocat în mod privat publicațiile, a colaborat cu alții pentru a distruge și ascunde probe în acest caz”, apoi, la fel de grav, nu a cooperat cu organele de anchetă de la Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinară a partidului.
Pentru a se lămuri definitiv cât de periculos e personajul, jurnaliștii de la Xinhua au arătat că acesta era și corupt, primind mită și „ocupând ilegal terenuri agricole pentru a construi case private”, după cum a evidențiat ancheta organelor de stat.
Acuzațiile adăugate celor legate de aducerea și citirea unor publicații indezirabile partidului sunt similare celor adresate multor oficiali de rang înalt, vizați anii trecuți de secretarul general al PCC Xi Jinping.
Raportul autorităților a arătat că Chen Zehun „a pierdut legătura cu spiritul partidului și a devenit nelegiuit și arogant, cu dorințe personale excesive și o obsesie cu acumularea de avere”.
Într-un caz similar, autoritățile din provincia Anhui din Est l-au pedepsit pe fostul secretar municipal al partidului, Huainan Li Zhong, după ce s-a constatat că a adus în țară publicații neconforme politic cu linia partidului.
Li Zhong a fost acuzat și de corupție și abuz de putere în același timp, cum s-a intamplat și în cazul lui Chen Zehun.
Și Beijing News a raportat, în martie, că un lider al partidului din departamentul de poliție Chongqing, Li Bin, a fost cercetat în legătură cu o „pierdere a idealurilor” pentru „aducerea în țară a cărților cu probleme politice grave, citirea și păstrarea lor”, ceea ce a atras începerea urmăririi penale și excluderea din partid a lui Li.
Pe lângă cei care dețin și citesc cărțile ori revistele interzise de comuniști, organele partidului îi vizează cu maximă severitate și pe cei care aduc cărțile în țară. Tot anul acesta a fost condamnat în China și librarul Gui Minhai, cetățean suedez de origine chineză, numai că în cazul lui acuzația a fost de colaborare cu servicii de informații ostile Chinei, deși pedeapsa a venit, în realitate, tot pentru comercializarea unor cărți cu conținut nedorit de comuniștii chinezi.
Prins în Hong Kong, unde deținea librăria Causeway Books, care comercializa cărți ce conțineau informații personale jenante pentru elita politică a Chinei, Gui Minhai a fost condamnat la 10 ani de închisoare de o instanță din Ningbo, un oraș port din estul Chinei.
În toamna asta a fost condamnat la 7 de închisoare și o amendă de 200.000 yuan și proprietarul unei librării online, Chen Yu, pentru că a vândut mai mult de 20.000 de cărți cu conținut creștin, multe dintre ele tiparite în Statele Unite și Taiwan. Sentința a impus și distrugerea a aproximativ 13.000 de cărți.
Un activist pentru drepturile omului din Guangzhou, Ye Xiaozheng, a declarat că există un apetit puternic în rândul populației generale pentru publicații din afara țării, motiv pentru care partidul comunist a început noua campanie împotriva comercializării, deținerii și citirii acestora.
”Dacă opresc accesul la publicații din afara țării, pot evita îndoielile și suspiciunile asupra sistemului actual în rândul propriilor oficiali... Ele conțin o mulțime de informații care nu sunt cunoscute pe scară largă, iar oamenilor și oficialilor le place să citească publicații politice din afara”, a spus Ye Xiaozheng.
„Publicațiile politice sunt acum văzute ca subversive... și nu vor ca credința oficialilor în comunism să înceapă să se clatine”, a mai spus Ye.
Firește, credința în comunism a oficialilor poate fi tulburată și de publicațiile creștine. Scriitorul disident Tan Zuoren din Chengdu a declarat că autoritățile au urmărit anterior oficialii găsiți cu publicații interzise, dar într-un mod mult mai discret.
”Acest gen de lucruri se întâmplă mai intens acum și sunt raportate public”, a punctat Tan pentru Radio Free Asia.
„Avertizează populația generală și membrii PCC că liniile sunt redesenate. Vom vedea cu siguranță o creștere [a acestui tip de cazuri – n. red.]”, a adăugat el.
Huang Xiaomin, un dizident din Chengdu, a spus că cei din conducerea partidului sunt îngrijorati că ideile pe care le consideră subversive se vor răspândi printre membrii săi, așadar „vor să sperie pe oricine altcineva din partid care s-ar putea gândi să răspândească idei eretice”. Și o fac interzicând și arzând cărți, în timp ce îi pedepsesc cu asprime deosebită pe cei care îndrăznesc să le citească.