Principalul loc de infectare cu noul coronavirus din București/ Specialist: „E principalul furnizor de cazuri noi în Capitală”


Principalul loc de infectare cu noul coronavirus din București/ Specialist: „E principalul furnizor de cazuri noi în Capitală”

Întrebat despre carantinarea unor străzi sau a unor cartiere cum s-a sugerat recent în cazul Bucureștiului, pentru evitarea unor restricții drastice precum „lockdown-ul”, medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a răspuns că este o astfel de măsură ar fi „inaplicabilă în București”. 

"Nu cred că se poate face această carantinare pe străzi, pe porţiuni de stradă ş.a.m.d. Activităţile sunt foarte clare cele care sunt suspendate, şcolile sunt online, persoanele vârstnice ies destul de puţin şi o astfel de decizie ar însemna, de fapt, consemnarea la domiciliu a celor care merg la lucru, nu înţeleg cum s-ar desfăşura o astfel de operaţiune mai ales că o carantină pe străzi sau zone din Capitală este un model pe care nu l-am mai văzut aplicat în alte ţări. Dacă luăm o decizie pentru Capitală, trebuie comunicată, asumată, dar carantina pe străzi nu am auzit niciodată de ea", a precizat Rafila pentru RTV. 

Pe de altă parte, din punctul de vedere al dr. Rafila, răspândirea accelerată a SARS-Cov-s în Capitală nu pare să aibă legătură, în primul rând cu școala, mall-ul sau biserica, ci mai degrabă cu transportul în comun.

"Problema e legată de transportul în comun, să fie foarte clar pentru toată lumea. Transportul în comun e principalul furnizor de cazuri noi în Capitală, pentru că e aglomerat", a explicat Rafila, adăugând că acest lucru a fost demonstrat şi în alte mari oraşe europene şi consideră că intrarea în schimburi a angajaților la serviciu ar crea premisele unei reduceri a transmiterii comunitare a virusului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.