Se împlinesc 68 de ani de la moartea martirică a lui Mircea Vulcănescu în odioasa temniță a Aiudului. ”Să nu ne răzbunați!” – ultimele sale cuvinte aveau să devină un reper crucial în construcția discursului despre suferință, rezistență și moarte în închisorile comuniste

Azi, 28 octombrie, se împlinesc 68 de ani de la moartea martirică a lui Mircea Vulcănescu în abominabila temniță a Aiudului, în urma unor chinuri cumplite. 

Mircea Vulcănescu a rămas o pildă de umanitate și rezistență anticomunistă până în ultima clipă, sacrificându-se total pentru camarazii de suferință. A salvat viața unui tânăr deținut bolnav și vlăguit de puteri, pentru care s-a întins pe jos, pe cimentul umed de la Neagra, îndemnându-l să se așeze pe el spre a-l încălzi.  

Ultimele cuvinte rostite de Mircea Vulcănescu, ”Să nu ne răzbunați!”, aveau să devină un reper crucial în construcția discursului despre suferință, rezistență și moarte în temnițele comuniste, amintește pagina de Facebook a Memorialului Aiud, ale cărei clarificări le prezentăm în cele ce urmează: 

(Tânărul Mircea Vulcănescu/sursă: fericiticeiprigoniti.net)

28 octombrie 1952/2020- 68 de ani de la moartea martirică a lui Mircea Vulcănescu în temnița Aiudului.

Mircea Vulcănescu (1904-1952). Filosof, sociolog, economist, profesor de etică, subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în perioada 28 ianuarie 1941-23 august 1944. 

Arestat la 18 mai 1946, conform legii 312/1945 „pentru urmărirea şi sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război”. Parcursul lui concentraționar înregistrează o scurtă detenție la închisoarea Arsenal, apoi eliberarea urmată de rearestare la 30 august 1946. 

Condamnat la 8 ani temniță grea, începe executarea pedepsei la Aiud, apoi, la rejudecarea procesului, tranzitează închisoarea Văcărești (1947). Al doilea proces al lotului (1947/8) nu schimbă condamnările inițiale, iar Vulcănescu va fi retrimis la Aiud. Cercetările în vederea unei anchete îl vor aduce la Jilava, în iarna 1950/51. Înapoiat la Aiud, avea să moară în toamna anului 1952.

Numele lui Mircea Vulcănescu a rămas cunoscut mai cu seamă în lumina gestului său din închisoare pentru salvarea vieții unui mai tânăr coleg de suferință. Lui i se asociază istorisirea salvării de la moarte a unui tânăr istovit de puteri, pentru care s-a întins pe cimentul rece și ud spre a-l încălzi. De la această generozitate a contractat o boală pulmonară care i-a adus sfârșitul, iar ultimele sale cuvinte, aproape mitologice, „Să nu ne răzbunați!”, aveau să devină un reper în construcția discursului despre suferință în închisorile comuniste.

Cariera sa interbelică, implicarea sa în dezbaterile de idei ale tinerei generații Criterion, cercetarea lui sociologică, publicistica și opera lui filosofică, precum și gestul său din detenție l-au înscris în memorie ca o figură luminoasă din generația interbelică întemnițată în comunism.

(Penitenciarul Aiud/sursă: pagina Facebook a Memorialului Aiud)

„În temniţă vorbea şi cuvântul lui era ascultat. Îi învăţa să gândească pe cei ce fuseseră conducători ai ţării. Concepţia sa era una profund creştină de pe poziţii politice democratice. Îl vedeam adesea la biserică, atunci când biserica din Aiud nu fusese încă transformată în W.C.

Întreţinând o febrilă activitate intelectuală în rândul deţinuţilor, Mircea Vulcănescu era un inamic declarat al marxiştilor. Din cauza unor prelegeri ţinute la Jilava a fost dus la camera neagră, aproape dezbrăcat, împreună cu alţi ‹bandiţi›. Ţinuţi flămânzi, neavând pe ce să se odihnească, au început să cadă pe mâzga rece, care aducea îmbolnăvirea şi moartea. Mircea Vulcănescu s-a aşezat jos, ca să poată sta alţii pe el şi le-a zis: ‹Eu voi muri. Salvaţi-vă voi›.

Nu a murit atunci, dar revenind la Aiud a continuat să vorbească iar ei au continuat să îl pedepsească până ce l-au ucis. A fost un om cu caracter de diamant”, consemnează mărturisitorul Ioan Ianolide, în lucrarea Întoarcerea la Hristos”. 

(Ioan Ianolide/sursă: marturisitorii.ro)