Cunoscutul jurnalist și om politic Alecu Reniță (fost deputat al Primului Parlament liber de Moscova) șterge pe jos cu rusofilul Igor Dodon, pe Facebook, după ce acesta a găsit de cuviință să folosească mulțimi de elevi în campania electorală, fără știrea părinților, fotografiindu-se cu copiii și dându-se în stambă în mijlocul acestora, deși nu poartă mască de protecție și nici nu își ia alte măsuri de prevenție. Aceasta în condițiile în care R. Moldova trece printr-un veritabil dezastru Covid-19.
Vă prezentăm comentariile lui Alecu Reniță:
”Pedofilul fără mască
Am privit cu groază imaginile în care Igor Dodon, fără masca de protecţie, intră în şcoala din satul Sofia, dă mâna cu elevii, îşi întinde braţul peste o copilă şi face fotografii în clasă. Totul pare halucinant şi neverosimil, dacă raportăm pandemia la dimensiunile catastrofale din R.Moldova, care a luat viaţa la peste o mie de oameni şi alţi circa 40 de mii sunt grav infectaţi de coronavirus. La nesimţirea lui, a spune că şeful statului e iresponsabil, înseamnă a nu spune nimic. De ce părinţii şi învăţătorii tac, de ce nu a ieşit lumea din Sofia să-l pună pe fugă pe acest individ care, pur şi simplu, s-a smintit?
Văzându-l în imagine pe descreieratul din faţa clasei, mi-am amintit de un episod de la sfârşitul secolului trecut, când în Chişinău câţiva pedofili băgase spaima în părinţi, după ce strangulase doi elevi. Noi, părinţii din diferite licee, ne-am solidarizat şi am cerut în mod categoric de la autorităţi să intervină şi să izoleze pedofilii din Chişinău. Sunt convins că dacă nu ieşeau părinţii în apărarea copiilor, în Chişinău s-ar fi dezvoltat o reţea mafiotică de pedofili, care ar fi terorizat gimnaziile, şcolile şi liceele.
În ce hal a ajuns societatea moldovenească, dacă părinţii şi învăţătorii permit unui dement să intre în şcoli şi licee fără masca de protecţie, să pună în pericol de infectare colectivele didactice, elevii şi familiile lor? Interesant, care ar fi reacţia părinţilor, dacă ar afla că în gimnaziul sau şcoala lor a intrat un pedofil? L-ar aplauda sau l-ar pune pe fugă?
Dragi părinţi, nu vă pierdeţi cu firea, când vine unul fără masca de protecţie şi se prezintă ca şef de stat şi vrea să intre în şcoală. Trântiţi-i uşa în nas şi trataţi-l ca pe un pedofil, care pune în pericol sănătatea, integritatea şi demnitatea copiilor Dumneavoastră!”