Igor Dodon și Rusia au hotărât DEMISIA premierului Ion Chicu. CULISELE manevrei: când și cum vrea Dodon să scape de responsabilitatea guvernării în campania electorală


Igor Dodon și Rusia au hotărât DEMISIA premierului Ion Chicu. CULISELE manevrei: când și cum vrea Dodon să scape de responsabilitatea guvernării în campania electorală

Premierul rusofil, socialist și românofob Ion Chicu își va da demisia în următoarele două săptămâni, la ordinele lui Dodon și ale Moscovei, susțin surse citate de Realitatea.md. Cu alte cuvinte, la fel de rusofilul Dodon (candidatul Kremlinului la președinția R. Moldova) vrea să scape de responsabilitatea guvernării în campania electorală. Guvernare care s-a dovedit a fi una dintre cele mai dezastruoase din istoria de fum a R. Moldova.

Podul.ro vă prezintă dezvăluirile Realitatea.md:

Președintele Igor Dodon a vorbit ieri, la revenirea din vacanță, despre necesitatea dizolvării Parlamentului și desfășurării unor alegeri parlamentare anticipate, în condițiile în care, potrivit lui, acesta nu mai corespunde rezultatelor alegerilor parlamentare din februarie 2019. Tot ieri, premierul Ion Chicu a vorbit în cadrul unei emisiuni televizate, despre necesitatea aprobării de către Parlament a unui pachet de legi ce ține de un nou program cu Fondul Monetar Internațional, pachetul agricol și rectificarea bugetului. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, șeful Cabinetului de miniștri a menționat că urmează să vadă „ce decizii va lua”.

De altă parte, în ultimele două zile, în culoarele politice tot mai des se discută despre intenția lui Ion Chicu de a-și depune demisia, fapt ce ar putea declanșa alegerile anticipate, dacă actuala opoziție nu va vota pentru o nouă componență a Cabinetului de miniștri. Demisia lui Chicu ar avea și o miză politică, punând Partidul Acțiune și Solidaritate în situația de a alege: să formeze o nouă coaliție majoritară alături de „transfugi” și „hoții de miliarde”, fapt pe care Igor Dodon să-și construiască întreaga campanie, sau să refuze formarea acesteia, iar Maia Sandu să fie lovită din câteva direcții concomitent.

Dar să le luăm pe rând.

„Cred că marea majoritate a cetățenilor Republicii Moldova susțin poziția că Parlamentul trebuie dizolvat și trebuie să aibă loc alegeri parlamentare anticipate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Cum să declanșăm acest proces, pentru ca următorul președinte, după inaugurare, să nu aibă altă soluție decât semnarea decretului de dizolvare a Parlamentului. Noi vom propune măsuri legale cum poate fi declanșat acest proces, dar rămân ferm pe poziția că acest Parlament nu corespunde rezultatelor alegerilor parlamentare din februarie anul trecut. Mulți și-au părăsit fracțiunile, de aceea el trebuie dizolvat și cetățenii să aleagă o nouă componență a Parlamentului”, a declarat Igor Dodon ieri, 1 septembrie, după ședința conducerii de vârf a țării.

Tot el, a anunțat că, cel mai probabil, „săptămâna viitoare sau peste o săptămână, va fi convocat Biroul Permanent al Parlamentului pentru a lua decizia când va fi prima ședință plenară din această sesiune”.

În altă ordine de idei, șeful statului a menționat că seara va avea loc ședința coaliției de guvernare. Ca de obicei, aceasta a avut loc cu ușile închise, iar la final nimeni nu a făcut vreo declarație pentru presă. Ce este puțin mai straniu de această dată, este că nici Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, nici Partidul Democrat din Moldova nu au plasat pe paginile lor și nici nu au expediat presei (n.r. până la ora publicării acestui articol) comunicate de presă despre subiectele discutate în timpul ședinței.

Deja după ședința coalițidei de guvernare, premierul Ion Chicu a participat la emisiunea „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova. În cadrul acesteia el a menționat că „săptămâna aceasta, joi probabil, trebuie să aprobăm acel pachet de legi, condiții preliminare pentru noul program cu FMI”. „Tot săptămâna aceasta trebuie să aprobăm acel proiect de legi în Guvern, pachetul agricol așa-numit, ceea ce am discutat și promis agricultorilor. Trebuie să venim cu rectificarea bugetului, care înseamnă suplimentarea bugetului pentru educație cu în jur de 140 de milioane de lei, pentru că, judecând după scenarii și datele pe care le avem, mulți profesori o să lucreze mai mult de o normă și jumătate, ceea ce înseamnă că o să trebuiască să fie achitați suplimentar. Mai sunt câteva elemente. Astăzi, când discutam, am vrut să am certitudinea că aceste proiecte vor fi aprobate. Vedem, pentru că și așa, majoritatea parlamentară este la limită, dar în ultimele săptămâni ați văzut că au mai fost niște mișcări pe intern acolo. Eu acum cel mai mult de aceasta mă pregătesc. Că, în cazul când, în virtutea unor mișcări în Parlament, nu trec aceste legi, atunci creditul rusesc o să ne pară nu cel mai grav moment”, a declarat Ion Chicu.

În orice caz, a precizat premierul, „Guvernul va face tot ce depinde de noi, noi vom aproba și mai departe o să vedem”. „Dacă în Parlament cumva se blochează acest moment sau nu, eu nici nu vreau să mă gândesc ce va fi. Asta va fi foarte, foarte grav pentru țară. Foarte mult depinde de ce se va întâmpla în Parlament, dacă va fi sau nu majoritate parlamentară și, în funcție de aceasta, vom vedea chiar și noi ce decizii vom lua”, a mai mențioant Chicu.

În altă ordine de idei, întrebat dacă e posibilă instituirea repetată a stării de urgență pe fundalul creșterii numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19, și astfel amânarea pentru primăvară a alegerilor prezidențiale, Ion Chicu a exclus în totalitate această variantă. „Eu, cu toată certitudinea posibilă, pot să vă spun că Guvernul nu va veni cu această solicitare indiferent de situație”, a spus premierul, menționând că „acest lucru este foarte și foarte periculos și grav”, „mai ales în condițiile Republicii Moldova”.

„Aici va trebui un consens total din partea forțelor politice. Iată atunci când va fi acest consens, Guvernul poate veni cu o solicitare formală. La inițiativa noastră nu va fi acest lucru pentru că riscurile, în cazul amânării alegerilor sunt mult mai mari și mai grave. (...) Or, eu am certitudinea că, în cazul în care alegerile vor fi amânate nu prin consens, nu la inițiativa forțelor politice din Parlament, va fi destabilizare. Eu nu-mi doresc acest lucru”, a conchis premierul. 

Ceea ce își dorește cu adevărat Ion Chicu, este demisia de onoare din funcția de prim-ministru, susțin cel puțin trei surse apropiate actului guvernamental. Acestea însă nu pot spune nicio zi când se va întâmpla acest lucru, nici cum va motiva acest lucru. Mai ales că, afirmă sursele Realitatea.md, nu este pentru prima dată când Ion Chicu internționează să renunțe la funcția de premier din proprie inițiativă, prima dată fiind imediat după încetarea stării de urgență la data de 15 mai.

Unul dintre posibilele motive ale demisiei ar fi, potrivit unei surse apropiate Guvernului, neaprobarea de către Parlament a pachetului de legi enunțat a fi drept prioritar, în speță noul Program cu FMI. Asta chiar dacă, potrivit aceleași surse, în după amiaza zilei de ieri, 1 septembrie, Guvernul a fost informat de consiliul de directori al Fondului Monetar Internațional că noul Program cu țara noastră va fi amânat pentru primăvara anului viitor.

O altă sursă a Realitatea.md afirmă că, spre deosebire de mai 2020, când Ion Chicu a intenționat să renunțe la funcție pentru prima dată, acum demisia Cabinetului de miniștri i-ar conveni președintelui Igor Dodon, sau mai exact candidatului PSRM la funcția de președinte Igor Dodon. Asta pentru că, în primul rând, va diminua responsabilitatea pe care o poartă Guvernul interimar pentru gestionarea crizei pandemice.

De altă parte, susține sursa noastră, interimatul funcției de premier va fi asigurat de vicepremierul Sergiu Pușcuța, ministru al Finanțelor, înaintat în funcție de PSRM, iar astfel, lucrurile oricum vor fi „sub control”.

Demisia lui Chicu are însă și o miză politică, în condițiile în care fracțiunile parlamentare vor fi puse în situația de a decide privind înaintarea unui alt Cabinet de miniștri. Igor Dodon a anunțat deja că nu va accepta „un candidat înaintat de o coaliție neformalizată”, iar Partidul Acțiune și Solidaritate condus de Maia Sandu nu poate participa acum la o coaliție cu „hoții de miliarde”, vorba lui Igor Dodon, fapt ce i-ar oferi acestuia prilejul de a-și construi întreaga campanie electorală pe acest subiect.

În alt context, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, condus de Andrei Năstase, care nu-și dorește alegeri anticipate, „își va aminti de cei trei candidați la funcția de premier” ai formațiunii, iar în contextul în care unul dintre ei, Andrei Năstase, va participa la campania electorală, PPDA îi va aminti PAS despre necesitatea de a-l susține la funcția de premier pe Igor Munteanu sau Alexandr Slusari, în funcție de cine va fi candidatul.

În orice caz, afirmă sursele Realitatea.md, indiferent cum se vor desfășura discuțiile la subiectul nominalizării unui nou candidat la funcția de premier, demisia Guvernului va băga zâzanie între partidele politice de dreapta și va dispersa candidații acestora la prezidențiale, iar votarea unui nou Cabinet de miniștri este foarte și foarte puțin probabilă.

Astfel, sunt convinse sursele noastre, Igor Dodon va evita până în ultimul moment lansarea în campania electorală, și va grăbi consumarea celor două tentative de înaintare a unui nou Cabinet de miniștri astfel făcând posibilă declanșarea alegerilor prezidențiale anticipate, imediat după revenirea în fotoliul prezidențial, dacă acest lucru se va întâmpla, sau a obliga următorul președinte de a declanșa anticipatele indiferent cine va fi acesta.

Reieșind din aceasta, susțin sursele Realitatea.md, demisia lui Ion Chicu ar trebui să aibă loc în următoarele două săptămâni.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.