R. Moldova, între iluzia independenței și întoarcerea acasă. Cine răspunde chemării Unirii?

Vă rog frumos, cineva din România, fiți receptivi la aceste dezbateri din R. Moldova, așa cum sunt și la nivelul la care sunt. În următorii ani, adică în perioada imediat care vine, dezbaterea politică în R. Moldova se va concentra și sintetiza în două mari expresii, opțiuni: stat independent sau Unire cu România.

Meritul că dezbaterea s-a esențializat pe aceste două mari direcții, ireductibile aș adăuga, ceea ce complică și simplifică lucrurile în același timp și în sensuri diferite, este al românilor din R. Moldova, adică al moldovenilor care nu s-au lăsat prostiți, în special în sensul identității lor. O identitate pe care statul R. Moldova, capturat de o clasă politică neo-sovietică, nu a putut/vrut să o exprime niciodată.

Venalitatea și, până la urmă, inconsistența istorică a acestor elite și a acestui stat au contribuit și ele la senzația, de fapt realitatea eșecului total al acestei entități politice numită R. Moldova.

Pe de altă parte, răspunsul pe care anumite forțe și expresii politice și civile în R. Moldova – partide, ong-uri și alte structuri sensibilizate ideologic și financiar de la UE să practice un anume discurs recent despre identitate, unde aceasta este redusă și în același timp extinsă strict și abuziv la caracterul său pur contractual, ”civic” – ni se spune, cetățenesc, ignorându-se cu bună știință expresia intimă, istorică a comunității – NU A REZOLVAT ȘI NU VA REZOLVA problema crizei identității statului și societății moldovenești.

Ignorându-se cu bună știință, pentru că aceste forțe și expresii politice și civile au avut mereu răspunsul românesc la îndemână, pe care au avut timp 25 de ani să-l cultive, într-o formă civilizată, actualizată, dar nu au vrut. Au ridiculizat răspunsul românesc pentru R. Moldova ca reprezentând o expresie istorică, folclorică, ce nu ar mai avea loc în ”ziua de azi”, tot așa cum, e drept, nici toți exponenții acestui răspuns românesc nu s-au ridicat mereu la înălțimea misiunii. Ceea ce rămâne bineînțeles de reflectat pentru partizanii Unirii: esențialismul etnic, sau o anumită inadecvare retorică nu ne servește deloc.

R. Moldova este o lecție, inclusiv pentru România, despre cum nu poți crea niciun fundament pe (auto)amăgire. Despre cum identitatea contează, în ciuda a tot ce auzim, și că dacă nu te pui în acord cu datele esențiale ale istoriei sau măcar ale limbii pe care o vorbești, rătăcești LA PROPRIU. Și nimic nu te poate salva. Nici un grant nerambursabil de la UE.

Hai, la mulţeani, Moldova! În România! Și mai repede că trece viața!

Pentru publicul românesc: să nu spuneți că nu v-am avertizat. V-am zis: oamenii ăștia așteaptă răspuns.

Pup!