Instruit după manualele KGB-iste de compromitere și proferare de minciuni în serie, notoriul rusofil, socialist și românofob Vladik Bătrâncea – ipochimenul-deputat care a rupt harta României Mari, în Parlamentul de la Chișinu, în urmă cu ceva ani –, își continuă atacurile mizerabile la adresa deputatului Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București).
Să nu uităm: motivul pentru care liota sclavilor Rusiei îl atacă în haită pe Reniță constă în faptul că acesta a dezvăluit opiniei publice deja celebrele înregistrări video care-l prezintă pe Igor Dodon încasând un pungoi plin cu bani de la oligarhul fugar Vlad Plahotnoiuc, dar și lăudându-se în fața acestuia că-i scrie în mod uzual informări lui Vladimir Putin, adică e în permanentă legătură cu FSB și GRU.
În replică la valul de abjecții și minciuni revărsat de Bătrâncea, Iurie Reniță avertizează, pe Facebook, cu privire la prostia, ura și corupția acestui rebut al Moscovei, care este instrumentalizat, în mod evident, de serviciile secrete rusești. Așa cum i-a promis și lui Dodon, Reniță îi făgăduiește și lui Bătrâncea că va face tot ce-i stă în putere pentru a-l trimite în fața justiției, iar ulterior acolo unde îi este locul: la Penitenciarul nr. 13.
Podul.ro vă prezintă în integralitate explicațiile lui Iurie Reniță:
”Instruit după manualele kgb-iste de defăimare și de proliferare a minciunii cu orice preț, exponentul Moscovei m-a învinuit de toate relele ce se întâmplă în Republica Moldova, inclusiv că aș fi influențat deputații pentru debarcarea acestui guvern total discreditat, că aș fi luat niște plicuri de la cineva, că aș fi agentul cuiva etc., etc. Prostia, ura, dar și răzbunarea patologică a lui Bătrâncea (care nu diferă cu nimic de cea a lui Dodon și a altor experți în "relațiile internaționale prietenești cu Bahamas!") chiar că-i nemărginită – de la Chișinău până la Vladivostok! Cu furie proletară a tăbărât asupra mea și a Doamnei Maria Ciobanu din simplul și firescul motiv că noi ne-am făcut publică opțiunea fermă pentru un nou guvern pro-european și pro-românesc. Ca să vedeți: ar fi trebuit să ne cerem voie de la el, de la Dodon și de la Moscova ca să ne permită să avem dreptul să optăm pentru un nou guvern cu adevărat pro-european. Este incredibil, dar e adevărat! Aceasta-i fața adevărată a socialiștilor, a lui Bătrâncea și Dodon, a tuturor celora care reprezintă interesele Kremlinului în toate instituțiile din statul nostru. Atunci nici nu trebuie să ne mai mire de ce PSRM se uită cu atâta admirație și invidie spre conducerea nord-coreana (chiar își trimit și solii lor pe acolo!).
După ce Procuratura Generală i-a dat tare de tot lui Bătrâncea peste "ciocul mic" pentru insinuare și pentru că minte cu bună știință, stabilind că eu n-am avut nicio atribuție cu contrabanda de țigări, reprezentantul lui Dodon dă vina deja pe procurori, chipurile aceștia nu-și fac treaba corect și ascund "adevărul socialist". Cât tupeu și câtă mizerie politică socialistă are acest Bătrâncea, de parcă nu e suficient că Procurorul General este deja subordonat lui Dodon; el mai vrea ca întreaga procuratură, cu toate structurile ei specializate, să facă jocul exclusiv al PSRM-ului, exact ca în perioada lui Plahotniuc. Vă asigur, stimați cetățeni, că toate aceste mizerii pe care le face Vladik Bătrâncea (și alții de teapa lui) la indicația lui Dodon și a Moscovei, nu le voi trece cu vederea și de fiecare dată le voi taxa dur, după cum o și merită. Acești indivizi procedează exact ca turnătorii și ticăloșii, care, prin minciună și defăimare, au trimis sute de mii de cetățeni, absolut nevinovați, în Siberiile de gheață. Același lucru și-l doresc cu orice preț și acum. Până să ajungă la "biruința finală", ii promit junelui kominternist Vladik Bătrâncea o plângere la Procuratura Generală, un proces corect și obiectiv în instanța de judecată, după care un un loc mai "călduț", împreună cu Plahotniuc și idolul său, Dodon, la penitenciarul nr.13 din Chișinău!
P.S. Solicit respectuos să distribuiți cât mai mult această postare ca să le fie de învățătură tuturor ortacilor socialiști, agenturii rusești (și nu numai!), pentru care defăimarea și minciuna este modul firesc de viață, fără de care ei nu mai pot trăi”.