”Dodon trece linia roșie de dragul RUSIEI!” Răpirea, maltratarea și expulzarea deputatului Gațcan, în atenția presei de la Bruxelles. Instaurarea dictaturii în R. Moldova


”Dodon trece linia roșie de dragul RUSIEI!” Răpirea, maltratarea și expulzarea deputatului Gațcan, în atenția presei de la Bruxelles. Instaurarea dictaturii în R. Moldova

Puțin spus șocantul caz al deputatul Ștefan Gațcan, sechestrat și forțat, prin intervenția directă și abuzatorie a deputaților guvernării rusofile și românofobe, să renunțe la mandat și să dispară subit, ca înghițit de pământ, a făcut înconjurul lumii.

Potrivit Timpul.md, „The Bruselles Times” publică un amplu articol privitor la acest subiect, în care accentuează faptul, halucinant în orice țară civilizată, că în Republica Moldova sunt răpiți deputații pentru a nu admite destrămarea unei coaliții obediente Moscovei.

Autorul constată că în Republica Moldova, „lider regional” în ceea ce privește răspândirea COVID-19, situația politică se încinge alarmant, de la o zi la alta, după ce guvernarea pro-rusă a pierdut mai mulți deputați.

„Situația însă a escaladat în momentul în care a ieșit din coaliție un deputat care ar fi asigurat opoziției majoritatea parlamentară. Guvernarea de la Chișinău, apropiată de Kremlin și Putin, a recurs la sechestrarea acestui deputat”, se menționează în articol, făcându-se referire la cazul lui Ștefan Gațcan.

Publicația prezintă pe scurt filmul evenimentelor, pornind de la anunțul lui Ștefan Gațcan prin care părăsea PSRM și până la misterioasa dispariție a acestuia și la informațiile că a fost luat ostatic de foștii săi colegi din PSRM. De asemenea, sunt amintite protestele din fața președinției, apoi apariția „miraculoasă” a lui Gațcan într-o vie, precum și video-ul care a urmat a doua zi, în care Gațcan apărea cu mască, existând mai multe voci care susțin că aceasta avea scopul de a ascunde urmele de lovituri.

„Dodon trece de liniile roșii de dragul Rusiei”, accentuează „The Brusseles Times”, menționând că această istorie suspectă a atras atenția diplomaților, ONG-urilor și activiștilor de la Chișinău.

„Mai multe voci din această țară afirmă că guvernarea pro-rusă va trece toate liniile roșii pentru a păstra puterea de la Chișinău în interesul Rusiei. Iar cazul medicului Gațcan arată până unde poate merge președintele Igor Dodon, care controlează de facto puterea de la Chișinău. Mai ales că în noiembrie în această țară sunt planificate alegeri prezidențiale, iar Igor Dodon va candida, mai mult ca probabil, pentru al doilea mandat. Kremlinul va face tot posibilul pentru a-și împinge favoritul în fotoliul de președinte, chiar dacă acesta este tot mai urât de proprii cetățeni”, mai scrie titrata publicație.

Sursa face referire și la tot mai frecventele acuzații privind instaurarea dictaturii în Republica Moldova, dar și demersurile față de politicienii de opoziție să-și coaguleze forțele pentru a reduce influenței lui Igor Dodon și a resurselor administrative de care va putea beneficia în campania electorală din toamnă.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.