Românofobii de la Chișinău l-au scos din scorbură și pe rebutul comunist Voronin, moșneagul ramolit. Moscova și puroiul moldovenismului stalinist


Românofobii de la Chișinău l-au scos din scorbură și pe rebutul comunist Voronin, moșneagul ramolit. Moscova și puroiul moldovenismului stalinist

De parcă atacurile nesimțite lasate împotriva României de sclavii Moscovei de la Chișinău n-ar fi fost de ajuns, după mizeriile debitate de rusofilii Igor Dodon și Ion Chicu iată că păpușarii românofobi de dincolo de Prut îl scot acum din scorbură și pe Vladimir ”Ilici” Voronin, moșneagul comunist și ramolit.

Mai exact, aproape octogenara șandrama comunistă s-a grăbit să emită un așa-zis comunicat, agramat și plin de cele mai mari tâmpenii, în care anunță că face front comun cu Dodon, Chicu și PSRM în privința conflictului diplomatic cu Bucureștiul.

Ceea ce, s-o spunem pe șleau, ar putea surprinde doar naivii și neaveniții în problema basarabeană, în condițiile în care, de-a lungul ultimelor trei decenii, comuniștii și socialiștii alternează la putere, în cea mai hibridă manieră, tocmai pentru a facilita falsa percepție că ar fi vorba despre două partide diferite, ceea ce este o minciună. Cele două grupări fac același joc moscovit al izolării, federalizării și prăbușirii Basarabiei. Vă amintim că, în perioada de glorie a lui Voronin, Dodon va fi fost ministru comunist și vârf de baionetă al comuniștilor.

De remarcat că anunțul lui Voronin prezintă în mod identic punctele de vedere și acuzațiile lansate de Chicu și Dodon. La fel ca ei, Voronin – un românofob străvechi al cărui ”moldovenism” a făcut și face jocurile Kremlinului – insistă că România ar fi cea mai coruptă țară a Europei, deși el reprezintă o gubernie moscovită (cu trupe de ocupație rusești) din băncile căreia a fost furat un miliard de dolari.

La fel ca îngălatul pafarist Chicu, Voronin dă glas discursului despre mincinoasa și caraghioasa pandalie intitulată ”Moldova Mare”, care reprezintă fundamentul otrăvitor al moldovenismului stalinist – mai multe detalii AICI.

Concret, ruina comunistă insistă că administrația de la Chișinău s-ar fi descurcat mult mai bine în gestionarea pandemiei Covid-19 decât Bucureștiul, dar atenția sa vizează Suceava (unde minte cu nerușinare că ar fi fost decretată... ”legea marțială”) și alte zone din Moldova noastră, pe care acest imbecil ramolit le tratează ca și cum ar fi părți ale unei Moldove Mari cu capitala la Chișinău.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.