PSD, o nouă lovitură pentru românii din Diaspora. Deputat PNL: "Pesediștii invocă referendumul din 2009 cu reducerea la 300 de parlamentari pentru a justifica votul împotrivă"


PSD, o nouă lovitură pentru românii din Diaspora. Deputat PNL: "Pesediștii invocă referendumul din 2009 cu reducerea la 300 de parlamentari pentru a justifica votul împotrivă"

Deputatul PNL Matei Dobrovie a declarat marți, 19 mai, că PSD se folosește într-un mod perfid de referendumul din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300 pentru a nu crește numărul de aleși din Parlament care reprezintă interesele românilor din Diaspora

În acest sens, liberalul a precizat că pesediștilor le este frică de Diaspora, întrucât în afara granițelor țării sunt peste 5 milioane de români care, de altfel, au demonstrat la scrutinurile electorale precedente că PSD nu se află printre opțiunile lor de vot

Dobrovie, pe Facebook: "PSD se opune din nou reprezentării corecte a românilor din diaspora în Parlamentul României, prin creșterea numărului de parlamentari care reprezintă Circumscripția 43!

Ce contează că norma de reprezentare este încălcată și că a fost stabilit arbitrar numărul minim de 2 senatori și 4 deputați, aferent celor mai puțin populate județe din România, când noi avem peste 5 milioane de români în afara granițelor țării? Pentru ei nu contează căci se tem de diaspora.

Sunt în Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, care se desfășoară online. Pesediștii invocă referendumul din 2009 cu reducerea la 300 de parlamentari pentru a justifica votul împotrivă. Ei vor să țină cont de voința poporului să nu crească numărul de parlamentari. Ce glumă, ce ipocrizie, n-am cuvinte!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.