Fake News – Un fel de a nu fi

În războiul său cu CNN, care lansase scenariul că rezultatul alegerilor pentru președinția Americii a fost influențat decisiv de hackerii ruși, Donald Trump nu riposta răspunzând acuzelor, ci acuzând la rândul său postul de falsitate, de fățărnicie, de impostură, pe scurt, de lipsă de credibilitate. CNN se compromisese, în opinia proaspătului președinte, prin răspândirea de fake news (știri fabricate, contrafăcute). Calculul lui Trump este simplu: într-o lume a internetului, unde informația globalizată capătă cele mai contradictorii forme și interpretări, este greu de distins între realitate și fantezie, între adevăr și minciună. În noua eră, discernământul este pus la grea încercare câtă vreme informația onestă are mari șanse să se dilueze și să se compromită într-o mare de răstălmăciri.

Pe de altă parte, consacrând termenul de fake news, Trump nu făcea decât să sintetizeze, într-o formulă adecvată vremurilor pe care le trăim, un fenomen vechi de când lumea: manipularea omului de către om. Mai precis, a omului de rând de către politicianul mai mult sau mai puțin ales. Propaganda, cu toate atributele ei seducător-malefice, a fost dintotdeauna unealta puterii politice, a celor care, în funcție de interese și de context, au avut nevoie de sprijin popular pentru a-și atinge obiectivele. Desigur că există deosebiri considerabile între propaganda în regim de democrație (unde există șansa opoziției și a demistificării, inclusiv prin jurnaliștii integri), și de dictatură, unde minciuna poate contamina și apoi înlocui inexorabil adevărul, pentru că sunt amuțite vocile celor care ar putea, rostindu-l neabătut, să-l țină în viață.

Apropo de adevăr, chintesența propagandei eficiente constă tocmai din amestecarea minciunilor cu adevărurile. Intoxicarea conștiințelor este încununată de succes când subiecților li se servește un cocktail din ceea ce vor, ceea ce știu sau cred că știu, din ceea ce ar fi adevăruri dezirabile distorsionate, premeditat și cinic, prin minciunile necesare, pentru ca aceia care dețin controlul să-și atingă obiectivele. Necuratul, spunea Pavle, sfânt patriarh al sârbilor, se folosește de jumătăți de adevăr; iar jumătățile de adevăr sunt mai rele decât minciuna. Minciuna poate fi ușor vădită. Dar când se răstoarnă adevărul, ca să ne împiedice să avem o viziune de ansamblu, atunci se ivește primejdia. Românii, bunăoară, au fost atât de mult spălați pe creier de bolșevici și de ceaușiști și de neocomuniști, că par în mare măsură încremeniți în incapacitatea de a distinge între ceea le priește sau nu, încât primejdia ca mult prea mulți dintre ei să fie în continuare folosiți pe post de carne de tun politic este cât se poate de reală.

Toți puternicii istoriei au unelte umane iscusite (eminențe cenușii, li se mai zice) ale propagandei – altminteri nu ar mai fi ceea ce sunt. Deși, filosofic, ceea ce au ajuns să fie e un fel de a nu mai fi. Hitler îl avea pe Joseph Goebbles, Trump l-a avut (după unii încă îl mai are – posibil, deci, tot o formă de manipulare, de fake news) pe Steve Bannon, Putin îl are pe Alexandr Dughin  (un nou Rasputin, cum i-ar plăcea să fie văzut), Xi Jinping nu se știe pe cine îl are, că de la chinezi răsuflă mai puține, dar sigur are pe cineva. Până și minusculul Dragnea, care se crede majuscul, se bizuie, nu degeaba, deocamdată, pe un Tal Silberstein. Dar, în zilele noastre, cel mai veninos val de vrie manipulatoare – ultraotrăvitor inclusiv pentru România –  izvorăște și se răspândește de la Moscova. 

Rușii, cu o bogată, inegalabilă experiență a consolidării totalitarismului, nu se rezumă doar la a-și ține propriul popor în cătușele alienării, dar nu se sfiesc să infiltreze și să submineze și în lumea largă orice forme de exercițiu fundamental democratic, de împlinire îndreptățită a tuturor împreună și a fiecăruia în parte pe calea libertăților esențiale. Și tot acest efort malefic doar pentru a nu pierde teren în războiul văzut, dar mai ales nevăzut, pentru supremația globală. Prin medii robuste, precum Russia Today (RT) ori Sputnik, prin de-acum celebrii hackeri ai rețelelor de socializare, prin enciclicele lui Dughin și, nu în ultimul rând, prin surâsul împietrit, atât de atotputernic, dar în esență nu atât de convingător pe cât hâd, al lui Putin, se asamblează adevărate mașinării de compromitere în masă ale valorilor fundamentale de pretutindeni. La urma urmei, propaganda mincinoasă rămâne arma cea mai redutabilă a Kremlinului.

Notă: Acest text se dorește și o introducere, sau chiar un argument, pentru rubrica Podul minciunilor, care s-a născut tocmai pentru a expune și aduce în dezbatere acest perfid și vătămător fenomen numit fake news. În paralel cu aceste rânduri, la rubrica respectivă, se publică și un material unde, credem că nu întâmplător, Babilonul și Moscova ori Hitler și Putin se regăsesc în aceeași poveste.

Citește și: A trăda sau a nu trăda Coranul