EXCLUSIV Avertismentul lui Zegrean: MOARE lupta anticorupție! Secția specială DEVASTEAZĂ Justiția

EXCLUSIV Avertismentul lui Zegrean: MOARE lupta anticorupție! Secția specială DEVASTEAZĂ Justiția

Fostul președinte al Curții Constituționale – l-am numit pe juristul Augustin Zegrean – critică în termeni duri, în exclusivitate pentru Podul.ro, controversata decizie a CCR care dă ”verde” și mai controversatei secții speciale de anchetare a magistraților.

”Impactul va fi devastator asupra Justiției”, avertizează Zegrean, care susține că decizia CCR se vrea a fi și un pumn băgat în gura curajoșilor magistrați care protestează pe treptele instanțelor.

Podul.ro vă prezintă acuzațiile fostului președinte al CCR.

”Eu nu am cum să fiu de acord vreodată cu existența unei secții speciale a cărei unică rațiune este aceea de a-i ancheta pe magistrați. Nebunia aceasta a fost și este criticată în toată Uniunea Europeană. Să nu uităm că o astfel de secție contravine punctelor de vedere exprimate de Comisia Europeană și de Comisia de la Veneția. Nu în ultimul rând, o astfel de secție contravine total și spiritului MCV, întrucât lupta anticorupție nu poate exista decât cu magistrați care nu pot fi strânși cu ușa.

Impactul va fi devastator asupra Justiției. O altă urmare: prin decizia CCR se dorește și să se bage pumnul în gură magistraților curajoși care protestează pe treptele instanțelor. Acum, dacă secția dorită de putere este declarată constituțională, magistrații sunt ținuți în șah – vor fi întrebați de ce nu se supun unei decizii definitive a Curții. Din momentul impunerii acestei secții speciale, independența magistraților este pusă în mod brutal sub semnul întrebării. Vedem cu toții ce dosare i se fabrică Laurei Codruța Kovesi. Cine va mai risca să dea dovadă de integritate dacă știe că va intra în colimatorul acestei secții speciale?

Doar judecătorii CCR mai pot repara situația, printr-o altă decizie, dar acest lucru, vă dați seama, este imposibil pentru o perioadă de timp, perioadă care ar putea fi destul de îndelungată. Îmi pare rău să o spun, dar urmările vor fi devastatoare pentru Justiție”, a declarat Augustin Zegrean, în exclusivitate pentru Podul.ro.