Relatarea unei antreprenoare, distrusă de criza COVID-19. În timp ce bugetul de stat e parazitat de pensii speciale și incompetenți cu salarii babane, mediul privat se prăbușește


Relatarea unei antreprenoare, distrusă de criza COVID-19. În timp ce bugetul de stat e parazitat de pensii speciale și incompetenți cu salarii babane, mediul privat se prăbușește

În timp ce bugetul statului este parazitat de către incompetenții plantați politic în funcții publice, salariile babane, pensiile speciale și alte privilegii lăsând România aproape dezarmată în plină criză COVID-19, susținătorii reali ai economiei și anume cei care activează în mediul privat suferă din ce în ce mai mult.

O antreprenoare în vârstă de 28 de ani a reflectat ieri pentru publicația PressOne situația în care a ajuns din cauza crizei ce a fost provocată de COVID-19. Ea a vrut să lanseze în luna martie un centru în cadrul căruia să se desfășoare evenimente culturale, numai că distanțarea socială necesară stopării răspândirii COVID-19 a determinat-o să anuleze primul eveniment pe care-l programase pentru data de 13 martie. Pe lângă faptul că i-a fost ruinată, cel puțin momentan, afacerea, nici în ceea ce privește locuința nu mai e sigură, în prezent dormind la birou, având răgaz până pe 25 aprilie de la proprietarul spațiului să găsească o soluție. Mai mult, antreprenoarea a relatat că nu primește sprijin de la statul român, întrucât firma ei este un start-up și nici nu are angajați.

Relatarea antreprenoarei: "În toamnă am renunțat la jobul meu, manager într-o firmă, și am deschis un spațiu de evenimente culturale. Din toamnă și până în februarie l-am amenajat. Iar la începutul lui martie am pierdut tot.

Pe 13 martie aveam primul eveniment, o seară de lectură pentru copii. Pe 9 martie a trebuit să suspendăm tot pe următoarele două luni. Acum mă descurc cu foarte puținii bani dintr-un part-time care mi-a mai rămas. În aceeași săptămână trebuia să mă mut și în chirie, dar în momentul în care nu am mai avut nicio siguranță financiară, nu mi-am mai permis. Am dormit câteva nopți la niște prieteni, apoi mi-am adus bagajele aici. Proprietarul de la spațiu a fost suficient de amabil încât să mă păsuiască o lună cu chiria.

Acum dorm la birou. Dacă nu găsesc o soluție până pe 25 aprilie, va trebui să plec și de aici.

Mă mai ajută părinții mei în momentul de față să mă mai descurc, dar ei nu locuiesc în București. Am de plătit și la furnizori, rămân practic cu o datorie de zece mii de euro. 

Nu mă încadrez în nicio formulă de ajutor de la guvern, pentru că am un start-up, și start-up-urile și firmele fără angajați sunt lăsate pe dinafară".

Pentru mai multe relatări ale românilor loviți de criză puteți accesa articolul de pe PressOne AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.