Țațele

Am asistat în ultima vreme la o țățizare a Justiției, iar asta nu are de-a face cu o aversiune a cuiva față de femeile, încă foarte puține, în roluri importante. Sunetul transmis a fost de enervare, trufie, dispreț și clanță nelegată mereu la firele minții. Pe scurt, atât Consiliul Superior al Magistraturii cât și Înalta Curte s-au comportat profund neinstituțional, ca și când ar fi luate pe persoană fizică, de unde și bătaia cu mături și gunoiul aruncat în curtea vecinului.

O putere în stat nu are voie să se comporte așa. Dacă este, desigur, conștientă, convinsă și pătrunsă de rolul ei, de importanța nu doar a dialogului de la vârf, dar și de a celui de la bază, cu societatea. La rândul ei, societatea este sătulă de nedreptatea vizibilă cu ochiul liber a celor care ar trebui să garanteze dreptatea: nici până acum nu avem o responsabilitate reală a magistraților care pot, teoretic și mai ales practic, să greșească oricât. Iar așa ceva enervează întemeiat pe cei care, din taxele lor, plătesc servitorii interesului public.

Niciun contract social funcțional într-o democrație nu se face de pe poziții de forță: noi dictăm, voi vă supuneți. Sau vă cărați în alte țări. De fapt, în acele țări unde colegii magistraților noștri sunt plătiți în funcție de datele economiei, iar nu ca și când ar veni de pe altă planetă și ne fac onoarea de a poposi pe Terra. Magistrații nu sunt sportivi, nu sunt staruri muzicale, iar corul lor de nemulțumiri nu va suna niciodată precum Festivalul "George Enescu". Sunt funcționari. Nicio iotă mai puțin și, simetric, niciuna mai mult.

La magistratură nu avem alternative precum în medicină, cercetare, bussines sau cultură. Nu o putem privatiza și astfel eficientiza, plătind-o la o adică și mai mult decât acum. Nu, magistrații sunt, alături de dascălii școlilor publice, medicii spitalelor publice, militarii sau polițiștii, funcționari/angajați publici. Prin ei trebuie să funcționeze un stat care, ca produs finit, trebuie să ofere predictibilitate, pace socială și garantarea drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului. Orice alt ceva miroase, aduce sau chiar este o tentativă de lovitură de stat.

Or, lovitura de stat a fost deja încercată, relativ înfăptuită am putea chiar spune prin cam tot ceea a urmat Revoluției din Decembrie 1989: securiști ajunși agenți pe față ai Rusiei, miniștri și în general politicieni corupți etc. Dorința de libertate și egalitate pentru care au murit/au fost omorâți peste o mie de oameni, majoritatea tineri, acum în urmă cu peste trei decenii nu a fost o simplă postare pe net, un vibe sau un mood, ci un drept real călcat în picioare în țara aceasta sistematic timp de jumătate de secol. Doar interesul geopolitic al UE și NATO ne-a scăpat din mizerie, la propriu.

Simplul fapt că magistrații noștri, cei independenți în schimbul exclusiv al banilor, doar al banilor, nu au rezolvat nici azi dosarele din 89, pe cele ale mineriadelor, pe cele inclusiv depuse de IICCMER în legătură cu crimele concrete, nu metaforice, ale comunismului, ne arată deja de decenii cât de departe este Justiția la noi de petent, de cetățean, iar de aceea criza de nervi s-a făcut-o când tocmai cineva din societatea civilă ajunsă în Guvern a spus lucrurilor pe nume, nu în urma declarațiilor unui politician "de profesie" care jonglează cu vorbe și cu inflamări tot de decenii fără nicio consecință.

Pe scurt, multe lucruri nu se mai pot repara, nici în legătură cu responsabilitatea statului privind morții care au intrat în pâmântul de pe care nu au avut voie să vadă liberi cerul, nici în legătură cu tunurile, resursele risipite și averile necinstite. Ceva se poate face însă: Justiția să nu se comporte ca o organizație indiferentă la societate, să nu își mai încredințeze, precum cei din învățământ, interesele legitime unora care o reprezintă, cum se vede, injust, chiar feroce. Ar fi păcat mai ales în raport cu magistrații onești, cu cei care, asemeni medicilor și dascălilor sau al militarilor, își fac datoria.

Cancerul prin care trecem ca societate este constatarea fatalistă, alimentată zilnic cu dovezi, că totul este o apă și un pământ, că la noi nu poate nimic funcționa, că totul este degeaba, că mereu cineva de frunte are acareturi imorale în curtea din spate, că suntem "colonie", că, metastază pură, Rusia, cea care ne-a belit strașnic vreme de secole, ar fi o soluție văzând concret ce face în Ucraina atacată sau în alte locuri. Dincolo de orice, criza Justiției, prin organele ei supreme, continuă și adâncește criza țării. Este de aceea dreptul oamenilor integri, creatori, inteligenți, educați, cu viziune, să spună răspicat, precum au făcut-o și la votul ultim, NU!

Țațele, de ambele genuri, pot să își fluture, emoționate, batistele și să plece, strângându-și cu ultima resursă de semeție poșetele scumpe.

Gata!