Lecția nigeriană pentru țările europene. Medicii întorc spatele comuniștilor din China


  • ACP
  • Apr 5, 2020 16:26
  • 3074
Lecția nigeriană pentru țările europene. Medicii întorc spatele comuniștilor din China

Îndată ce au putut trece de perioada de derută și panică din ianuarie și februarie, cauzată de creșterea explozivă a cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus, autoritățile din China au început o campanie insistentă de recâștigare a simpatiei lumii chiar înainte de a face față valului de acuzații legate de raportările false care au făcut posibilă răspândirea necontrolată a bolii. Rezultatele acestei campanii nu au fost nici pe departe cele gândite de comuniștii chinezi - în loc ca occidentalii să se arate în unanimitate recunoscători Beijingului, presa internațională a fost până la urmă umplută de nemulțumirile celor care nu puteau folosi materialele de protecție medicală și testerele pentru COVID-19 venite din China, deoarece acestea nu corespundeau deloc scopului pentru care fuseseră trimise. Dar concomitent cu trimiterea materialelor medicale în Europa Occidentală, de unde China primise același fel de ajutor cu o luna-două înainte (doar că europenii trimiseseră materiale de bună calitate) autoritățile comuniste au trimis și în Africa, unde China are interese strategice și comerciale foarte importante, măști, salopete și teste. Iar din Africa nu prea se fac plângeri referitoare la calitatea produselor medicale chinezești. Etiopia a fost țara care a primit testere, măști și costume de protecție, lucru care e și un serviciu imens făcut pentru șeful Organizației Mondiale a Sănătății, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, căruia i se reproșează că a părut, de la începutul crizei actuale, a fi mai degrabă angajat al Beijingului decât al organizației pe care o conduce. Fost ministru al Sănătății și al Afacerilor Externe, acesta va putea să își împlinească fără probleme ambițiile politice în Etiopia, după 2022, când i se va termina mandatul de la OMS, în condițiile în care este cel căruia i se va atribui aducerea ajutoarelor în materiale medicale în Etiopia și de acolo în toate țările Uniunii Africane, cu ajutorul companiei Ethiopian Airlines. (sursa: AICI)

Guvernul federal din Nigeria, unde China are o mulțime de investiții importante, ce aduc și o mare influență politică, a anunțat pe 3 aprilie că va primi o echipă de specialiști chinezi, medici și asistente, care să îi ajute pe nigerieni să lupte împotriva pandemiei, ceea ce nu pare a fi cel mai rău lucru în condițiile din țara africană. Iar propagandă comuniștilor chinezi părea că va reuși cu ușurință o altă lovitură de imagine, comparabilă celei din Etiopia, și în țara cea mai populată din Africa. Numai că Asociația Medicală Nigeriană, în care sunt înscriși medicii și stomatologii nigerieni, a dat un comunicat furios în care respinge categoric primirea medicilor și asistentelor din China.

"Suntem profund consternați să aflăm că guvernul federal invită specialiștii chinezi care nu sunt veniți din locuri lipsite de pericole. Momentul de vârf al creșterii cazurilor și al morții din cauza noului coronavirus din Italia coincide cu venirea chinezilor care au oferit asistență medicală. Asociația știe că sunt o mulțime de medici nigerieni care sunt șomeri, sau angajați pe norme restrânse, care pot fi angajați, în loc să fie aduși cei care, pe lângă problemele de securitate națională pe care le aduc cu ei, nu cunosc cultura, terenul și provocările specifice țării noastre", spune, printre altele, comunicatul Asociației Medicale Nigeriene. Comunicat care ar trebui să îi facă să intre în pământ de rușine pe europenii care au adus trupe ruse și specialiști chinezi să "ajute" în lupta împotriva pandemiei venite din China, cu rezultatele deja știute. (sursa: AICI)

Sursa foto: PremiumTimesNg / The Times

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.