China este prima țară din lume care a devenit în anii din urmă o dictatură care își urmărește și controlează cibernetic toți cetățenii, pedepsindu-i ori recompensându-i de la distanță pe cei care nu se conformează, respectiv pe cei care se dovedesc a fi foarte obedienți față de conducerea comunistă a statului.
Sistemul creditului social brevetat și pus în practică de comuniștii chinezi, dezirabil pentru toate dictaturile, nu a fost însă replicat nicăieri în lume din varii motive. Acum, având solida motivație a opririi răspândirii pandemiei, chiar și bună parte din țările democratice gândesc la valoarea practică a controlului cibernetic al populației, cum a făcut de atfel în parte Coreea de Sud.
A fost folositoare această abordare a crizei produse de pandemie? Mulți sunt convinși că da, în special cei care nu știu că Japonia a reușit să încetinească și să limiteze mult mai bine răspândirea coronavirusului fără să își urmărească cetățenii, așa cum au făcut-o autoritățile din Coreea de Sud.
Însă o astfel de ocazie nu avea cum să scape Kremlinului, mai ales în condițiile în care infrastructura pentru urmărirea și controlul populației era deja în lucru în ultimii ani, de la camerele pentru recunoaștere facială la urmărirea și centralizarea datelor obținute din rețelete sociale și aplicațiile pentru comunicare, până la crearea unei rețele naționale separate de restul lumii, aflată sub controlul absolut al autorităților. Iar despre pofta Kremlinului de a avea control absolut asupra rușilor nu mai e nimic de zis. Acum, având un motiv cât se poate de verosimil, autoritățile din Rusia au anunțat lansarea sistemului de control începând din Regiunea Moscova, unde toți vor trebui să se înregistreze cu numărul de telefon, adresa de reședință și o fotografie fidelă, pe site-ul web al primăriei, de unde vor primi un cod QR unic, de identificare, pentru fiecare persoană – mai multe detalii AICI.
Acest cod va trebui prezentat poliției care va stabili dacă cei prinși afară sunt în perimetrul de 100 de metri din jurul locuinței, cum a fost stabilit, sau în drum către locul de muncă, dacă nu pot munci de acasă. Cetățenii care nu vor respecta ordinele autorităților vor fi înștiințați apoi prin SMS. De asmeni, băncile vor oferi statului date despre operațiunile clienților, informații care ar trebui să arate dacă aceștia s-au îndepărtat mai mult de 100 de metri de reședință, iar companiile de telefonie mobilă vor monitoriza deplasările abonaților.
Toate acestea sunt valabile însă numai pentru cetățenii simplii – membrii instituțiilor de stat (care se ocupă de aplicarea legii și funcționarii guvernamentali ori ai administrației NU vor fi nevoiți să își obțină codul QR necesar pentru identificare – mai multe detalii AICI.
Țarul de la Kremlin are acum întreaga distopie. Dacă țările democratice pot fi acuzate mai greu și cu mai puține argumente că ar vrea să introducă și să păstreze controlul total al propriilor cetățeni, în cazul Rusiei e greu de înțeles cum ar mai putea renunța Putin, după terminarea crizei pandemiei, la acest formidabil instrument de control asupra unei populații care are deja o îndelungată tradiție a obedienței.