Paul Goma a urcat la Calidor

PAUL GOMA (2 octombrie 1935–25 martie 2020)

„nu uit și nu tac”

Aflu că noaptea trecută Paul Goma a urcat la Calidor. L-a ajutat un „agent chinez”, tot roșu, tot comunist, cu vreo două nume de cod, cretine: coronavirus/covid19. Când soarta e nenorocită, e până la capăt! Toată viața i-a fost distrusă de comunism, chiar și în exilul parizian, acolo unde a avut răgazul să privească în urmă și în adâncime cu multă seriozitate. Uneori cu ardoare. Dar dacă nu el, atunci cine ar fi fost mai îndreptățit?

Pavel îmi spune: ar trebui să plătească statul român incinerarea!

Sigur că ar trebui, așa cum ar fi trebuit să facă multe îndreptări statul român. Dar nu statul lui Iliescu-Băsescu-Constantinescu-Iohannis. Statul comunist drapat în statul de drept. Sau de drepți.

Scriu și parcă-l aud pe Goma. Ați fost neobosiți în a-l marginaliza, maimuțări, diaboliza, minimaliza, anihila, cot la cot cu Securitatea și cu postsecuritățile. 

Unii dintre voi l-ați tăcut (pentru că nu v-a tăcut el!), l-ați vrut uitat (pentru că el n-a vrut să uite nimic). Parcă și văd ce-o să scrieți, acum că nu mai e, cât de toleranți, de mărinimoși, de empatici cu suferința planetei. Ce de merite vă veți descoperi. Nici nu v-ar băga în seamă, să nu se enerveze. N-a suportat niciodată „purtătorii de cuvânt”, intermediarii, trepădușii. Cât a putut, s-a prezentat singur și o face până la sfârșitul sfârșiturilor. Scriitorul înseamnă cărțile lui. Pe care le citesc, încă, destui români. Scrisul-cititul înseamnă ne-uitare. Înseamnă: memorie.

A urcat la Calidor în ziua Buneivestiri. E un semn. Îl vom descifra noi, cândva.

Ce s-ar mai distra Goma acum pe seama noastră, dacă nu cumva, ușurat de durerile cărnii și-ale sângelui, s-a apucat să scrie ultima Carte.

Dumnezeu să-l ierte și să-l țină la loc cu lumină și odihnă!