"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Constantă a totalitarismelor, corupția generalizată pare a avea o parte benignă pentru cei care trăiesc în statele-lagar, fiind de multe ori singura ce poate crea mediul necesar pentru găsirea gurii de aer necesare supraviețuirii în lumile închise de marxiști ori de islamiștii militanți.
După ce am arătat, într-un articol precedent, cum poate face mita diferența dintre viață și moarte în rudimentarele spitale nord-coreene, azi prezentăm mărturia unui nord-coreean care arată cât de prezentă este corupția în nucleul dur al statului, în aparatul represiv. Publicația NK News a prezentat, pe 3 martie, mărturia lui In-hua Kim, un nord-coreean fugit în Coreea de Sud, care a povestit ce a pătimit prin tenebrele sistemului legal comunist, sistem represiv care are ca singur scop păstrarea ordinii totalitare în țara-lagăr.
”– Am observat că sunt unii care tânjesc după socialismul din Coreea de Nord, dar mă îndoiesc că ăștia ar supraviețui o singură zi măcar în iadul socialist, unde banii sunt de la distanță mai importanți ca în Coreea de Sud. De fapt, când eram în Nord, trăiam din banii trimiși de fata mea din Coreea de Sud. Odată, când mi-a cerut fata, am dat niște bani unui băiat, bani care fuseseră trimiși de mama sa din Coreea de Sud. Acel băiat a fost prins de securitate trei ani mai târziu, pe când vorbea la telefon cu mama lui și la ancheta a spus cine i-a făcut rost de numărul de telefon al mamei sale. Iar numărul i-l dădusem eu, după transferul banilor din Coreea de Sud.
Nu am primit citație să mă prezint la sediul securității, ci a venit un inspector de la secția cea mai apropiată și m-a luat, fără să aibă mandat. La secție erau trei camere de așteptare, două pline cu bărbați, una cu femei. Toți erau aduși cu acuzații de trecere ilegală a frontierei, contrabandă, folosirea ilegală a telefonului, accidente de circulație și urmărirea unor filme impure (adică străine – n. red.). Nici unul dintre cei de acolo, din camerele de așteptare, nu arăta a infractor adevărat. Cei mai mulți dintre ei păreau, în schimb, foarte tulburați, știind că urmează să fie trimiși la Reeducare...
Câțiva păreau însă mai liniștiți și am aflat că asta se datora faptului că îi dăduseră mită procurorului Moon și urma să fie eliberați în scurt timp. M-am simțit groaznic știind că nu am nici o relație să mă ajute, nici posibilitatea să plătesc procurorul.
A treia zi după arestare, la masa de prânz, un gardian mi-a strigat numele și, foarte speriat, am ajuns la biroul de anchetă. În cameră era un barbat îmbrăcat în haine civile care mi-a făcut semn să stau jos în timp ce răsfoia niște hârtii aflate în fața lui. A scos o foaie și mi-a dat-o să o semnez – pe ea era mărturia mea despre cum am luat legătura telefonic cu fata fugită în Coreea de Sud, și despre cum am primit de la ea bani pentru altcineva. Am semnat imediat și l-am rugat pe acel bărbat să mă ajute, iar el a zâmbit și a zis că trebuie să așteptăm și o să văd ce urmează. Era ceva prevestitor în zâmbetul lui.
Ziua urmatoare, inspectorul Lee m-a chemat și mi-a transmis din partea procurorului Moon că am nevoie de 4000 RMB ca să scap din arestul secției. Deși mă sufocam de emoție, am răspuns calm: da, am să trimit vorbă celeilalte fete, care trăiește în Nord, celei mici, despre banii ăștia, dacă o lăsați să mă viziteze aici, dar vă rog, lăsați-mă să trăiesc! Inspectorul Lee a părut satisfacut de ce i-am zis și mi-a zis că fata cea mică o să fie chemată curând. Am ajuns înapoi în camera de așteptare și am ajuns să discut cu o femeie care era acolo pentru folosirea ilegală a telefonului celular.
<Are dreptate inspectorul – mi-a zis ea – nu poți ieși de aici dacă nu dai banii. Cel îmbrăcat în haine civile cu care ai vorbit e procurorul Moon, despre care am auzit că te scoate de aici chiar dacă ai omorât pe cineva, dar asta doar dacă îi dai banul. Părinții mei au spus că or să plătească să mă scoată de aici, dar încă nu am vești despre asta>. Am aflat ca a fost eliberata cam doua saptamani mai tarziu.
Mi-a părut foarte rău și mi-a fost rușine să cer bani fetei mele, dar eram hotărât că asta era ultima oară când îi cer, pentru că voi fugi din țară.
Cea mica a fost anunțată chiar în acea seară. Am fost foarte îngrijorat că a trebuit să plece de acasă singură atât de târziu. Am luat-o în brațe și am plâns amândoi. I-am spus că nu pot ieși de acolo dacă nu dau mită și ea m-a asigurat că o să transmită asta surorii ei mai mari din Coreea de Sud. Două luni mai tarziu i-am dat 2000 RMB inspectorului.
Fata cea mare îmi trimisese 6000 RMB, dar unii dintre cei care erau cu mine în arest mi-au spus să nu dau toți banii la un loc, deoarece mita nu are efect în multe dintre cazurile care privesc legăturile cu Coreea de Sud. Așa că am promis că voi plăti restul de bani la eliberare. Am așteptat în mare tensiune să fiu eliberat, dar nu am primit nici o veste despre asta. Între timp, cei care ajunseseră în celulă după mine și își plătiseră anchetatorul, au fost eliberați.
Pe 30 decembrie 2015 mi-am auzit iar numele, iar inima imi sărea din piept când am intrat în biroul ofițerului anchetator. <In-hua, e de rău, cazul tău a fost înaintat tribunalului, cred că nu au fost destui bani>, mi-a zis acela. <Înseamnă că o sa merg la Reeducare? Vă rog să mă ajutați! O să vă întorc favoarea>, i-am zis cu lacrimi în ochi. <Vezi tu, eu am încercat, dar cazurile despre legăturile cu Coreea de Sud sunt dificile și costă mulți bani, bani pe care tu nu ți-i permiți> a răspuns inspectorul Lee, dându-mi hârtiile la o parte de pe birou. Furios și rămas fără cuvinte, am decis că mai bine merg la Reeducare decât să îi satisfac lăcomia, punându-mi copilul să tragă și să strângă banii pentru șpagă.
Am fost condamnat la doi ani de muncă forțată în lagărul Gaechon. Să fi ajuns cei 2000 RMB la procurorul Moon, aș fi primit o sentință mai ușoară, ar fi fost mai bine, chiar dacă nu aș fi fost eliberat. Mai târziu am aflat că inspectorul Lee ținuse toți banii pentru el... Știu pe cineva care a ucis o profesoară într-un accident rutier și a primit doar un an la Gaechon, după ce a dat 20.000 RMP mită. Apoi chiar și condamnarea de un an a fost micșorată la 3 luni, mulțumită unei grațieri. Altul, care fusese acuzat că urmărise clipuri impure, adică occidentale, și-a făcut sentința într-un salon de spital, datorită banilor trimiși de fiica lui aflată în Coreea de Sud.
În general, odată ce cazul a ajuns în instanță, trebuie să fie ținut procesul și de aceea toți încearcă să își rezolve problemele înainte să ajungă la tribunal. Odată ajuns la Reeducare, nu mai ai nici o cale să anulezi sentința. Dar mita îți poate ușura perioada petrecută la Reeducare, de exemplu, făcându-ți rost de un post de șef de celulă ori ajutându-te să îți faci pedeapsa într-un salon de spital. Odată ajuns în camera albastră, sentința nu mai poate fi schimbată decât cu aprobarea unui înalt oficial, care să admită rejudecarea. Dar pentru asta trebuie inclusiv aprobare de la Kim Jong Un...
Condițiile pentru condamnații politic sunt infinit mai dure. Cel condamnat are toata familia trimisă într-un lagăr subteran, iar condamnatul e considerat mort. O prietena de-a mea a fost însă o excepție – la șase luni după ce a fost trimisă în lagărul pentru deținuții politic s-a întors acasă, când toți credeau că a murit deja. <Fratele meu lucrează într-un centru de cercetare pentru sateliți și el m-a ajutat să scap din lagărul morții>, a lămurit ea mai târziu” - mai multe detalii AICI.
