Caracatița PD-PSRM revine

Ultimele manevre de pe scena politică moldovenească, prezentate drept acțiuni de natură politică, sunt în realitate o banală reîmpărțire a funcțiilor și a zonelor de influență, asupra cărora se pun de acord în prezent Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. Celelalte evenimente, care întregesc spectacolul, sunt de umplutură sau de culoare. Acestea din urmă pot fi recunoscute după lipsa lor de efect, în sensul că după ce se produc – fie acesta un protest  antiguvernamental sau o conferință de presă plină de emfază împotriva lui Dodon –, după ele nu se întâmplă nimic.

Adevăratele schimbări se produc în instituțiile pe care cele două partide le blindează cu oamenii lor de încredere. Este, de fapt, un proces care e pe sfârșite, el începând încă pe vremea alianței de tristă faimă dintre PSRM și Blocul ACUM. Atunci socialiștii, fără să întâmpine prea multă rezistență, și-au adjudecat Curtea Constituțională, Serviciul de Informații și Securitate, Centrul Anticorupție și alte structuri publice, care după statutul lor ar trebuie să fie apolitice, dar în realitate sunt înregimentate și controlate pe verticală mai abitir decât unele ministere.

Acum PSRM partajează împreună cu PD fluxurile financiare care provin din societățile cu capital de stat și din alte scheme economice frauduloase. În paralel, au început epurările la Academia de Științe și unele universități și colegii unde funcționarii indezirabili sunt forțați să treacă de partea noii stăpâniri sau să plece. Acum câteva zile a fost instalată o nouă conducere la Teleradio Moldova. După cum se comportă zbirii trimiși pe teren să facă ordine – fără menajamente și nepăsători la aparențe – cele două partide au planuri de lungă durată.

Intenția lor este să se înșurubeze în institiuții atât de adânc, încât structura internă a acestora să poată supraviețui unor mișcări tectonice de genul celei de anul trecut, când oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost nevoit să coboare din vârful piramidei. Menținerea sistemului în forma sa actuală, neo-sovietică, este esențială pentru restaurația care urmează în Republica Moldova după fiecare încercare disperată a moldovenilor progresiști de „a-și lua țara înapoi”. Sistemul nu cade, el doar se transformă, forțat de împrejurări. Schimbarea sa nu este posibilă decât prin recroirea sa din temelii. S-a văzut anul trecut că el este imun la procedurile democratice, la care reușește să se adapteze și pe care chiar le folosește pentru a-și prelungi existența.

E firesc ca într-o asemenea perioadă tranzitorie să existe și victime colaterale. Unii, altădată potenți și intangibili, sunt acum scoși din scheme și trecuți pe margine. Așa s-a ajuns la fracționarea Partidului Democrat, din care s-a desprins recent o mică grupare, rămasă fidelă fostului său lider, Vladimir Plahotniuc. Cei mai mulți, însă, aleg să supraviețuiască, nu doar din punct de politic, dar și personal, supunându-i-se lui Igor Dodon. Greii PD se cred avantajați de faptul că sunt o grupare clientelară, fără o identitate politică precisă, și de aceea sunt dispuși „să se facă frate cu dracu până trec puntea”, adică până va slăbi influența politică și, implicit, administrativă a lui Dodon. Pentru moment, însă, această slăbiciune a lor îi întărește pozițiile celui care se pregătește să obțină la toamnă un nou mandat de președinte.

Nici nu este foarte complicat să fie ademeniți pediștii în noua configurație politică de inspirație rusească. Până la urmă, mulți din ei corespund aceluiaș profil, atribuit socialiștilor, de „Homo Moldovanus Sovietic”, pe care l-a creionat istoricul Octavian Țîcu într-un volum despre deznaționalizarea românilor din Basarabia. Iar cei care nu împărtășesc viziunile prorusești ale lui Dodon sunt simpli oportuniști, care se îndoaie după cum bate vântul. Știindu-se că au fost selectați și promovați în Parlament de către Plahotniuc după principii „pragmatice”, devine explicabilă ușurința cu care ei trec acum cu arme și bagaje în tabăra lui Dodon. Mizele lor personale prevalează în mod evident asupra celor care țin de interesele publice și de ale statului pe care pretind că îl reprezintă. De aceea ei nici nu percep ca atare riscurile pe care le comportă mișcarea lor spre stânga radicală. Pare să nu-i deranjeze faptul că însuși partidul din care fac parte poate să se dezintegreze în cazul în care se va pune la dispoziția lui Dodon, urmând, cel mai curând, să fie înghițit pe bucăți de PSRM. Iar pentru Republica Moldova, în ansamblul său, riscurile sunt în genere catastrofale. Practic, PD pune umărul la revenirea acestui teritoriu sub oblăduirea Rusiei.

Moscova are nevoie de încă o perioadă de grație în care autoritățile moldovene să nu opună rezistență acțiunilor sale subversive în domeniile de securitate națională ale Republicii Moldova – militar, economic, energetic și mediatic. Statul moldovean va fi țintuit astfel pentru o perioadă nedeterminată în sfera de influență a Federației Ruse. Prioritatea acesteia pare să fie reînnodarea celor două maluri ale Nistrului în condiții pe care să le dicteze, așa cum a încercat, fără succes, prin intermediul Memorandumului Kozak, în anul 2003. Enclava transnistreană, concepută ca o piatră de moară legată de trupul Republicii Moldova, urmează să o tragă în continuare în jos, până aproape de statutul de odinioară de colonie rusească.