Deprecierea leului. Un economist demontează manipularea pesedistă: E un fenomen de lungă durată, efectul politicii economice aberante a PSD!


Deprecierea leului. Un economist demontează manipularea pesedistă: E un fenomen de lungă durată, efectul politicii economice aberante a PSD!

Leul s-a depreciat, vineri, cu 1,92 bani (+0,40%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric. Cursul stabilit de BNR este de 4,8026 lei/euro.

În acest context, PSD a plasat imediat vina în cârca liberalilor, dar economistul Cristian Păun demontează manipularea pesediștilor. Astfel, economistul explică că deprecierea actuală a leului este, de fapt, o consecință a politicii economice aberante a guvernării PSD, care este caracterizată de o creștere din pix a veniturilor, așadar una cu caracter nesustenabil. 

Redăm analiza economistului:

"Leul a luat-o razna cică. Nu a luat-o dar acum ăia de erau portavocea știrilor pozitive pentru Dăncilă & co. trebuie să își arate loialitatea. Câinele nu pleacă de la măcelărie, nu?

Nu poți crește în înălțime dacă te tragi de păr. Deprecierea de azi, și de ieri, este efectul unei politici economice aberante, ilogice și marginală în gândirea economică: creșterea prin costuri numită pompos #wageledgrowth, o variantă a marxismului economic și un corolar al keynesismului. O spunem de la început, de când am văzut asta în programul de guvernare. De atunci am spus: inflație, deficit, depreciere a cursului de schimb.

Argumentele de atunci sunt valabile și astăzi căci sunt teoretice: #wageledgrowth => creștere din pix a veniturilor, mai ales salariale (salarii bugetari, salariul minim) => impulsionare artificială a cererii agregate => producția internă (oferta) nu crește pentru că bugetarii nu se apucă de producție (seduși de salariile mai mari), nu pleacă în privat (sunt mai bine plătiți la stat) și din privat migrează mulți la stat sau afară + producția internă nu crește pentru că au creacut costurile prin salariul minim => ofertă mai mică internă față de cererea artificial creacută generează INFLAȚIE și IMPORTURI mai mari (care au mai temperat din inflație într-o primă fază) => diferențialul de inflație (inflația la noi mai mare ca în zona Euro) și deficitul comercial pun presiune pe CURSUL DE SCHIMB.

Deprecierea de azi e un fenomen de lunga durată, își are rădăcinile în erorile din trecut. E costul plătit pentru iluzia că poți crește dacă te tragi de păr. E consecința directă a #wageledgrowth. A unei fracturi logice. Pentru care vom plăti toți și nu puțin".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.