USR și PNL își dau cu bâtele în cap, iar PSD jubilează. Ramona Ursu și un fost consilier prezidențial, semnal de alarmă în plin an electoral: "Stânga va reuși să se unească"


USR și PNL își dau cu bâtele în cap, iar PSD jubilează. Ramona Ursu și un fost consilier prezidențial, semnal de alarmă în plin an electoral: "Stânga va reuși să se unească"

USR și PNL se ceartă în plin an electoral, iar PSD jubilează. Războiul politic dintre PNL și USR a fost întreținut de deputații Florin Roman din PNL și Cosette Chichirău din USR, dar și de ministrul penelist interimar de Finanțe, Florin Cîțu.

CITIȚI ȘI: Florin Roman tună și fulgeră după acuzațiile lui Chichirău: "Blat ordinar între USR şi PSD!" Cîțu: "Cum să ne acuzi de blat când ești partenerul nostru și vrei anticipate?"

În acext context, jurnalista Ramona Ursu a propus un exercițiu de imaginație despre cum ar fi ca PNL și USR să dea dovadă de maturitate în anul 2020, aceasta subliniind că ceea ce ne-am imaginat va rămâne doar un vis, iar PSD, cel mai probabil, va râde la finalul bătăliei politice. 

Ramona Ursu: "Avem următoarea situație: reprezentanții USR acuză PNL de blat cu PSD. Reprezentanții PNL acuză USR de blat cu PSD. Bine, am mai văzut și varianta de „blat ordinar”, nu doar „blat”. (Am citit schimbul de replici dintre doamna Chichirău – USR și liberalii Cîțu și Florin Roman). PSD râde, cel mai probabil.

Așa, acum să ne imaginăm că opoziția noastră scumpă, dragă și foarte matură, la PNL și USR mă refer, va fi în stare să aibă candidați comuni la locale sau că va putea guverna vreodată normal împreună, ca oamenii întregi la cap, care vor să conducă țara asta bine, în folosul nostru. Al nostru, adică oamenii care muncesc și care le plătesc lor salariile pentru ca ei să-și scoată ochii și să dea din gură aiurea. Să ne imaginăm, deci, atât. Vise frumoase!".

Totodată, fostul consilier prezidențial Cristian Hrițuc a atras atenția că în timp ce USR și PNL se ceartă, stânga începe să dea dovadă de unitate. În acest sens, subliniem că PSD, Pro România și ALDE au anunțat că vor merge împreună în alegerile locale de la nivelul județului Bistrița Năsăud.

Cristian Hrițuc: "USR acuză PNL de blat. PNL acuză USR de blat. În timpul asta, s-a format prima alianță locală PSD-ALDE-PRO România. Probabil, stânga va reuși să se unească și să dea candidați comuni în foarte multe județe, iar dreapta va juca în continuare pe strategia ”cum ne sabotăm singuri”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.