Guvernul Orban 2, în pericol de a fi trântit de CCR înainte de votul din Parlament. Curtea poate pune bețe-n roate alegerilor anticipate


Guvernul Orban 2, în pericol de a fi trântit de CCR înainte de votul din Parlament. Curtea poate pune bețe-n roate alegerilor anticipate

CCR urmează să dezbată luni, 24 februarie, sesizarea depusă de Marcel Ciolacu și Titus Corlățean împotriva desemnării pentru funcția de premier a lui Ludovic Orban după ce a fost demis de Parlament, potrivit G4Media.

Dezbaterea de la CCR se va desfășura în aceeași zi cu votul de învestitură al Guvernului Orban 2.

Deși CCR nu pare a avea intenția de a tergiversa calendarul alegerilor anticipate, acordând numai patru zile pentru trimiterea punctelor de vedere în vederea soluționării sesizării depuse de Ciolacu și Corlățean, există posbibilitatea ca judecătorii să trântească noul guvern chiar înainte de votul de învestire din Parlament, acceptând sesizarea depusă de PSD și punând bețe în roate în cazul alegerilor anticipate. 

"Conflictul juridic de natură constituțională constă în exercitarea în mod discreționar a atribuțiilor Președintelui României, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituția României, republicată, constând în desemnarea, în data de 6 februarie 2020, a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru (…) cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a următoarelor principii sau dispoziții constituționale: 1. principiul colaborării loiale între instituțiile publice, (…) 2. obligația constituțională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice; (…) 3. obligația constituțională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului", susține Ciolacu în sesizarea transmisă CCR.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.