EXCLUSIV Vasile Dâncu exclude categoric orice revenire în politică: ”Nu vreau să fiu nici premier, nici ministru. Nu mă implic!”


EXCLUSIV Vasile Dâncu exclude categoric orice revenire în politică: ”Nu vreau să fiu nici premier, nici ministru. Nu mă implic!”

Deși numele său e din ce în ce mai vehiculat, zilele acestea, speculându-se atât în PSD cât și în alte medii că s-ar afla în cărți pentru o desemnare în funcția de premier, în eventualitatea prăbușirii Cabinetului Orban (în contextul moțiunii de cenzură a social-democraților), sociologul Vasile Dâncu exclude categoric, în exclusivitate pentru Podul.ro, orice intrare într-un astfel de joc.

Odinioară ideolog al PSD, dar și vicepremier în Guvernul Cioloș, Dâncu anunță și faptul că nu intenționează să revină în politică.

”Rămân un om de stânga, fiindcă acesta este modul meu de gândire, dar nu sunt interesat absolut deloc de o revenire în politică. Nu mă implic în jocurile PSD. Nu mă interesează o funcție de premier sau de ministru într-un viitor guvern. Precizez că toate scenariile în care este vehiculat numele meu sunt simple speculații fără legătură cu realitatea”, a declarat Vasile Dâncu.

Precizăm că propagandiștii putiniști de la Sputnik anunță cu majuscule, pe prima pagină, că Vasile Dâncu va fi, cel mai probabil, viitorul premier desemnat de PSD. Printre alții, Sputnik îl citează pe PSD-istul filo-rus Cozmin ”Kuzmin” Gușă.

De notat că numele lui Vasile Dâncu a fost vehiculat și în PSD, dar și în alte medii politice sau mediatice, după ce Marcel Ciolacu a anunțat că, dacă va trece moțiunea de cenzură, va desemna un premier care nu activează în politică.

La bursa zvonurilor sunt vehiculate și două nume de la BNR, în eventualitatea trecerii moțiunii și desemnării unui premier din partea PSD: Florin Georgescu (întotdeauna invocat în astfel de situații) și Liviu Voinea. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.