Pesediștii, prin prisma mentalității comunistoide pe care o au, fac spume din cauza inițiativei Guvernului Orban de a spori drepturile cetățenilor în privința accesului la servicii medicale de calitate.
Concret, Guvernul Orban vrea să permită asiguratului să aleagă unde să beneficieze de serviciile de sănătate, la stat sau la privat. Asiguratul va putea să folosească banii cu care a contribuit la sistemul de sănătate de stat pentru a se putea trata la privat.
Astfel, PSD a lansat imediat o intoxicare pentru a panica populația, conform căreia "vor fi mai puțini pacienți care se vor putea trata GRATUIT la stat și din ce în ce în ce mai mulți pacienți care vor trebui să se trateze CONTRA-COST în clinicile sau spitalele private". În realitate, românii se vor putea trata la stat cum au făcut-o până în prezent, dar vor avea acces și la serviciile medicale pe care le oferă mediul privat, în baza sumei cu care au contribuit la sistemul de sănătate.
"#PSD se opune categoric proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate. Sănătatea este un drept constituțional garantat pentru TOȚI cetățenii, nu doar pentru cei cu venituri mari, așa cum vrea PNL!
Pe înțelesul tuturor, privatizarea programelor de sănătate publică înseamnă ca bugetul pentru tratamentele mai scumpe sau cele de urgență să se împartă și cu spitalele private. Deci în mod evident vor rămâne mai puțini bani la spitale de stat.
Altfel spus, vor fi mai puțini pacienți care se vor putea trata GRATUIT la stat și din ce în ce în ce mai mulți pacienți care vor trebui să se trateze CONTRA-COST în clinicile sau spitalele private.
_________________________________________________
Voi ce credeți? Această privatizare a Sănătății este în interesul oamenilor sau este, mai degrabă, o „afacere” de partid a PNL?", a spus PSD pe Facebook.