Piesa are trei acte

Un bun amic mă întreaba de ce sunt împotriva alegerilor anticipate? Nu sunt!!! Dimpotrivă. Cred ca este cel mai bun moment ca liberalii mei să le provoace. PSD ar înregistra o înfringere fără precedent. Aici a dus sultanatul lui Dragnea. Urnele de vot ne-ar scuti pentru zece ani să îi mai vedem la putere pe pesedei. În 2016-2019 ne-a trecut glonțul pe la ureche. Era să ne facem frați cu Putin și Erdogan.

Am fost favorabil acestei idei în 1997 cu CDR și în 2005 cu ADA – organizarea de alegeri anticipate cu scopul de a consolida cîștigul electoral și pentru a îndepărta de putere pentru multă vreme același toxic PSD.

De ce aș fi acum împotrivă? Repet, nu sunt. Asupra oportunității lor nu încape îndoiala. Rareori PSD a fost atît de dezorientat. Este groggy politicește vorbind. E și motivul pentru care e disperat să nu se ajungă la ele. Nici jumătate din numărul lor de aleși din 2016 nu ar mai ajunge pe vechile poziții – primari și parlamentari. PSD ar cîștiga circa 20% din mandate, după ce în 2016 a avut 46%. Clar!? Pentru PSD anul 2020 va fi o catastrofă. Și atunci? Care este problema?

Răspund – procedurile prin care se ajunge la declanșarea lor. România nu e o republică prezidențială – cu un președinte care ar avea ca atribut dizolvarea Parlamentului atunci cînd ar constata că nu mai reprezintă corpul electoral și – în acest context – să cheme lumea la urne. Exact situația din 2020, 26 mai. Așa ar fi normal. Majoritatea PSD de azi s-a format în 2016. Între timp, trei ani, lucrurile s-au schimbat sensibil. S-a văzut la alegerile europarlamentare și prezidențiale.

Mai este un aspect: România alege prin vot direct președintele. Pentru el se exprimă milioane de voturi, are așadar o legitimititate puternică. Ar trebui să poată dizolva Parlamentul în anumite situații descrise de Constituție. Ceea ce nu se întîmplă. Cei care au scris Constituția din 2003, au imaginat o procedură extrem de complicată – care practic face imposibile asemenea alegeri. Așa au înțeles Iliescu și Năstase să-și regleze raporturile. Se temeau unul de altul și s-au blocat reciproc. A rezultat acrobația asta cu trei guverne trîntite în Parlament.

În disperare de cauză Orban&Co au abordat această cale. E o manevră amplă care cere multă disciplină tactică, negocieri amănunțite cu celelalte partide anti-PSD (care, atenție, au interese diferite). Cere de asemenea capacitatea de a face față unor situații neprevăzute, de a se replia, de a reacționa prompt. Mă tem că lanțul trofic se va rupe undeva. Procedura începe săptămîna viitoare. Există mari riscuri să nu se ajungă la capăt cu ea. În 30 de ani nu a încercat niciodată, niciun partid, să execute această manevră pentru a declanșa alegerile anticipate. E o premieră absolută. Liberalii riscă. Anul trecut le-au reușit toate pariurile – la europarlementare, moțiunea de cenzură, dărîmarea guvernului VV Dăncilă, alegerile prezidențiale. Orban mizează oare pe steaua lui norocoasă? Cît este calcul, cît este hazard?

Întrebare – Cine garantează că odată PNL intrat în acest angrenaj, lucrurile se vor sfîrși cu bine (și în timp util)? Dacă piesa asta se întrerupe în actul doi sau trei, ce urmează? Țin pumnii lui Orban&Co să reușească.