"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Amenințările Turciei că îi va trimite pe militanții Statului Islamic, pe care îi ține prizonieri, înapoi în țările lor de origine, nu au reușit să sperie prea multe state. Până la urmă oamenii aceștia vor ajunge înapoi în țările lor de origine, în timp, într-un fel sau altul, unde va trebui găsită o variantă juridică potrivită pentru a fi cercetați și judecați pentru apartenența la organizația criminală Statul Islamic și pentru celelalte fapte făcute de fiecare în parte. Valul de crime săvârșite cu fantezie bolnavă, difuzate ostentativ au fost dublate de o mulțime de încălcări ale drepturilor omului - răpirile, sclavia, torturi, confiscări - mai puțin știute, despre care aveam doar câteva mărturii ale victimelor.
Portalul Al Jazeera a prezentat însă zilele trecute mărturiile unor femei care au făcut parte din poliția islamică și care au participat la bună parte din crimele făcute de administrația Statului Islamic în zonele pe care le-a avut sub control pentru câțiva ani. Sunt mărturii extraodinar de importante pentru înțelegerea felului în care a funcționat organizația criminală Statul Islamic, care a beneficiat de sustinerea tacită a unor vaste rețele politice din lumea musulmană, dacă nu și de non-combat din partea statului turc, la granița căruia și-a întins influența.
"Mă numesc Aisha. În IS îmi ziceau Um Qaqaa. Locuiesc în Raqqa. Când au venit cei din Statul Islamic, am mers să le explic situația mea - soțul meu a murit luptând pentru ei, eu nu mai aveam deloc bani și nu mai aveam altă posibilitate decât să muncesc pentru ei. Am completat formularele pentru a intra în rândurile lor, dar ei au spus că trebuie întâi să fac pregătirea în studiul Sharia (legea islamică). În timpul pregătirii ne puneau să recităm versete din Coran. În moschee eram 30-40 de femei care urmam cursurile islamice și trebuia să învățăm recitând, până știam și luam examenele, Mie mi-a luat 3 luni până am luat examenele. Unele dintre femei nu știau să scrie ori să citească și ei le biciuiau ca să le facă să învețe, dar au fost dintre acestea care nu au reușit să treacă de examene și au rămas în închisoare.
Într-o zi au venit doi bărbați din organizație și mi-au zis că din ziua următoare voi începe munca. Atunci când am semnat, ne-au dat arme. Unitatea mea era formată din 10 femei, trei la mașina operativă iar șapte la secție, la camera de tortură. Au fost alese femei înalte, masive, impunătoare, pentru a-i speria pe oameni. Au ales cele mai crude femei, care nu aveau milă pentru nimeni. Dacă o femeie mergea pe stradă singură, era arestată, pentru că trebuia să fie însoțită de frate sau de bărbat. Chiar dacă mergea într-un taxi singură, era arestată. Noi trebuia să patrulăm cartierele, piețele, să căutăm femeile ale căror haine erau conforme legilor Statului Islamic. Asta era și pentru că organizația Statului Islamic să vândă hainele pe care le adusese. Erau arestate femei și forțate să cumpere setul pentru 6-7000 lire siriene (12-14 dolari), și numai după aceea erau lăsate să plece. Chiar și fetele mai mici trebuiau să poarte haine corespunzătoare Sharia (legii islamice).
De câte ori ieșeam, trebuia să ne întoarcem la secția de poliție cu un autobuz plin de femei arestate. Câteodată aveam 30-40, altă dată 10 ori 20 de femei. Era în funcție de numărul de infracțiuni. Dar niciodată nu ne întorceam la secție cu mașina goală. Îndată ce ajungeau la secție, femeile erau biciuite. Erau închise câteva zile, apoi, după ce cumpărau hainele admise de legea islamică, erau eliberate. Într-o zi am arestat o femeie care avea oja pe unghii. La secție au folosit clești ca să îi smulgă unghiile...
Cea mai urâtă amintire pe care o am este de când am arestat o femeie care nu purta niqab (vestmântul islamic). Dusă la secție a fost torturată dar ea nu spunea nimic. S-a descoperit mai târziu că era mută. Mi-a părut foarte rău pentru ea. Au descoperit că era mută în timp ce o torturau...Unele femei erau gravide în primele luni, iar tortura le făcea să piardă copiii. O femeie a născut în biroul poliției religioase. Era în drum spre spital însoțită doar de mama ei deoarece simțea că se apropia momentul nașterii. Nu avea ochii acoperiți, așa că au arestat-o. A născut la secție, în timp ce o torturau...Multe femei și-au pierdut sarcinile acolo. Ei nu aveau milă. Asta era slujba noastră, să torturăm oameni și am torturat o mulțime. Nici nu pot spune câți.
Eram sub supraveghere, dintre colegi era cineva care avea îndatorirea să stea cu ochii pe noi. Dacă nu arestam o persoană pentru că îl sau o cunoșteam, eram imediat raportată. Nu puteam face nimic să previn asta. Într-una din zile o colegă a văzut pe cineva cunoscut, rudă ori vecin, nefiind în regulă, și ne-a rugat să ne purtăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar cea care se ocupa de monitorizarea noastră a raportat-o, iar ea a fost închisă, biciuită, torturată, apoi concediată. Femeile care erau membre ale Statului Islamic interziceau tuturor să fumeze, dar ele fumau. Chiar și eu cumpăram țigări de la ele. Interziceau alcoolul, dar ele beau. Era în ordine pentru ele, dar un păcat pentru toți ceilalți.
Cea mai populară formă de tortură era biciuirea. Șeful poliției religioase venea să vadă femeile arestate și dacă îi plăcea vreuna se oferea să o ia de soție. Dacă ea era de acord, el semna actele de căsătorie și o lua acasă. Daca ea nu voia, rămânea în închisoare și era torturată.
Era spălarea creierelor. Nu lăsau pe nimeni să plece până nu îi convingeau. Erau femei care li se alăturaseră în luptă, femei care au luat armele și luptau pe linia frontului ca bărbații. Erau acolo deoarece erau alături de bărbații lor. își spuseseră "soțul meu e a mers în luptă, așa că voi lupta alături de el". Mai erau și soțiile martirilor, care au luat armele pentru a-și răzbuna soții. Alte femei erau convinse că așa vor merge în rai.
Am renunțat să mai merg la muncă atunci când au început bombardamentele în Raqqa. Colegele mele au continuat să muncească dar eu mi-am luat copiii și am plecat din cauza raidurilor aeriene. Aș spune oamenilor să nu facă greșelile pe care le-am facut-o eu. Am chinuit oameni"
"Eu sunt Um Farouk și locuiesc in Deir Az Zor, "Provincia Belsugului". Am 45 ani. Când au sosit cei de la Statul Islamic am jurat credință și am lucrat cu ei în poliția religioasă. Eram fericiți când au venit, căci speram că islamul va face țara mai bună. Că totul va fi iar cum a mai fost. Ei se purtau bine cu oamenii, așa că am rămas și am lucrat cu ei pentru o vreme. Bay'a este jurământul de credință, prin care devii unul dintre ei. Cei care erau doar susținători nu erau considerați parte din grup, existând grija că aceștia pot trăda, câtă vreme cei care depuneau jurământul deveneau membri deplini. Am fost chemată și a trebuit să mă duc. Abu Omar era responsabil cu jurământul. Am spus "sunt cu tine frate, o să fac tot ce trebuie". Așa am jurat credință. atât de simplu a fost.
Trebuia să purtam abaya, cu un acoperământ în partea de sus. La început ne-au permis să nu ne acoperim și ochii, dar apoi s-au răzgândit. Trebuia să fii complet acoperită și chiar să porți și mănuși - astea erau regulile lor. Cine nu corespundea și purta o abaya prea strânsă pe corp ori avea ceva strălucitor, încălca regulile. Într-o zi, o fetiță de 10 ani care purta pijama pe sub hainele de rugăciune, a intrat într-un magazin să cumpere ceva. Imediat ce au vazut-o, mașina poliției religioase a oprit și un bărbat a coborât din ea. Era din Kuweit sau Arabia Saudită, după cum am recunoscut accentul. Acesta i-a zis fetiței: unde mergi în hainele astea tarfo? fetița s-a speriat așa tare încât a făcut pe ea, văzându-l.
Pentru cei care comiteau delicte minore aveam așa zisa "mușcătoare". Ea mușca femeile. Odată a mușcat pieptul unei femei și nu i-a dat drumul, nu s-a oprit din tortură, până când femeia aceea a murit. Alta dată, o femeia care născuse de curând a fugit speriată la farmacie să ia ceva pentru copilul ei care avea temperatură. Un echipaj dintr-o mașină a poliției religioase a vazut-o și a fost imediat arestată. I-au zis: "unde mergi, curvo, unde mergi îmbrăcata așa?" Foloseau acest fel de adresare. Femeia era îmbrăcată într-o abaya de lycra iar asta era interzis. Nu i-au arătat milă, chiar daca ea le-a zis că doar ce născuse. Cea care mușca și-a folosit numai dinții pentru a o tortura. Mușcătoarea folosea câteodată numai dintii, altă dată foarfecele electric.
Ei privesc femeile cu dispreț. Era ca la închisoare. Că era civilă sau membră, femeia trăia într-o închisoare, sufocată. Că era acasă ori afară, era în închisoare. Era imposibil de respirat. Chiar și acasă femeia trebuia să aibă grijă ce spune. În poliția religioasă nu știam nimic una despre cealaltă. Nu ne era permis să știm ceva despre colegi. Fiecare lucra în secret.
Am văzut lucruri stranii cand lucram cu ei. Odată mi s-a spus că vine o moașă și am mers să o întâmpin. Ea ar fi trebuit să ajute soțiile să nască, și asta a făcut în câteva rânduri. Apoi am descoperit că nu era acolo pentru asta. Era acolo pentru femeile prizoniere de război - acestea puteau fi soții ale celor din Armata Liberă Siriană or fiice ale acelora ori soții ale vreunui "necredincios". Bărbații veneau și le violau, ele rămâneau gravide și moașa era acolo pentru a face avorturi. Când am aflat despre asta, jur că am înnebunit de furie. Nu știusem nimic despre asta. Acești oameni nu aveau nici un pic de umanitate ori credință.
Nu sunt doar obosită mental. Ei nu-au smuls inimile. Ne-au forțat să intrăm în asta. Numai Allah va putea judeca. Le-am spus că șotul meu are o boală de inimă și că trebuie să mergem în Irak pentru operație, ca să pot scăpa de la ei".
