Cei mai mulți dintre artizanii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 au avut parte de un sfârşit cumplit, fiind asasinați pe capete sau ostracizaţi de regimul comunist, care declanșase un amplu genocid.
Au avut un rol extrem de important în înfăptuirea Unirii de la 1 Decembrie 1918, dar au fost martirizați și persecutaţi de tenebrosul regim comunist. Pe pagina de Facebook „Generaţia Unirii“ au fost postate o serie de informaţii cu privire sfârşitul de care au avut parte mai mulți dintre patrioţii care au contribuit la reîntregirea României.
Artizanii Marii Unirii din 1918 au sfârşit în închisorile comuniste
Ion Nistor, istoric şi militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naţionale de la Cernăuţi, care a hotărât unirea Basarabiei cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”. Arestat la 5/6 mai 1950, în aşa-zisa „noapte a demnitarilor”, a fost internat la închisoarea Sighet pe timp de 24 luni, încadrat ulterior prin Decizia M.A.I. nr.334/1951; pedeapsă i-a fost majorată cu 60 luni.
Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918, din însărcinarea Marelui Sfat Naţional Român, mulţimilor adunate la Marea Adunare Naţionale de la Alba Iulia, proclamaţia de unire a Transilvaniei cu Regatul României. A murit la la Mănăstirea Căldăruşani unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârşitul vieţii.
Iuliu Maniu s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ţinut-o cu ocazia Adunării naţionale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti”. S-a stins din viaţă la 5 februarie 1953 la Sighet, la vârsta de 80 de ani, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor“.