Theodor Paleologu îi spulberă orice speranță Vioricăi Dăncilă că va reuși să smulgă voturi și de la PMP. Acesta a anunțat că duminică nu va da un vot „pentru”, ci va vota împotriva reprezentantei PSD.
„Duminică îmi voi exercita dreptul de vot. Nu voi vota ‘pentru’. Voi vota ‘împotrivă’: împotriva doamnei Dăncilă. Repet ce am spus mereu: în primul tur alegi, în al doilea elimini”, a scris Paleologu vineri pe Facebook.
În opinia sa, în turul al doilea se va înregistra o diferență importantă între cei doi candidați rămași în competiție.
„N-am niciun dubiu că majoritatea covârșitoare a celor care m-au votat au luat deja aceeași decizie pe cont propriu. Mă astept la un scor zdrobitor”, a mai spus Paleologu.