Acuzații grave la Chișinău: ”Unii deputați ai Blocului ACUM fraternizează exagerat cu socialiștii lui Dodon și Rusia!” Trădarea plutește în aer


Acuzații grave la Chișinău: ”Unii deputați ai Blocului ACUM fraternizează exagerat cu socialiștii lui Dodon și Rusia!” Trădarea plutește în aer

Ambasadorul Iurie Reniță, președintele Comisiei Politică Externă și Integrare Europeană a Parlamentului, se arată nemulțumit de „fraternizări exagerate” ale unor deputați din cadrul blocului ACUM în raport cu Partidul Socialiștilor și Federația Rusă.

Iurie Reniță a făcut aceste declarații în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, potrivit deschide.md.

În cadrul emisiunii, deputatul socialist, Adrian Lebedinschi, a declarat că din informațiile pe care o deține, mai mulți deputați din cadrul blocului ACUM, aleși în circumscripțiile uninominale, ar susține un Guvern minoritar propus de PSRM. Drept răspuns, Iurie Reniță a spus că, deși nu ar subscrie totalmente asupra acestor declarații, există situații când reprezentanții Blocului ar avea relații mult prea prietenești cu cei din PSRM.

„Am sesizat și eu fraternizări exagerate a unor ACUM-iști, care m-au frapat. Să aflu că merg la Ambasada Federației Ruse, la festivități de genul Primakov – 90 de ani de la naștere (Evgheni Primakov, ex-premierul Rusiei în perioada anilor 1998-1999 – nota red.). Dacă nu cunoști, află ce a făcut Primakov, care a fost contribuția lui la destabilizarea situației din Republica Moldova, la menținerea forțelor rusești de ocupație pe teritoriul Republicii Moldova până a merge și a transmite un mesaj politic acolo. Aceste lucruri, trebuie să recunosc, sunt o mare decepție pentru mine. În ce mă privește, niciodată n-aș fi acceptat asemenea lucruri”, a declarat Iurie Reniță.

Deși parlamentarul nu spune cine este acel coleg din blocul ACUM, potrivit paginii oficiale a Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, ar fi vorba despre vicespeakerul și vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi. La data de 9 noiembrie, acesta a participat la un eveniment, dedicat celor 90 de ani de la nașterea politicianului rus. Alături de Popșoi, la eveniment au participat Aureliu Ciocoi (consilier prezidențial pentru politică externă), Vasili Șova (vicepremierul pentru Reintegrare), Bogdan Țîrdea (deputatul PSRM), Victor Stepaniuc (membrul Consiliului societății civile pe lângă Președintele R.Moldova), Valeriu Pasat (ex-ministru al Apărării și ex-director SIS, decorat de Boris Elțîn cu Ordinul rus „Drujba” – Prietenie), dar și mai mulți deputați și senatori ruși. Prezenta deputatului fracțiuni PAS Mihai Popșoi la evenimentele evocate mai sus trădează apartenența lui la gruparea antinațională a „națiuni civice moldovenește” si a persoanelor de încredere ale Federației Ruse in Republica Moldova.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.