Prezentă la Sala Polivalentă din Alexandria pentru a-și primi porția de aplauze la final de campanie elecorală, Viorica Dăncilă a fost perfect satisfăcută de primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, care a comparat-o pe profesoara de la Videle cu Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Avram Iancu sau Casa Regală. Nu, aceasta nu este o glumă, deși ne-am dori să fie. În plin miting electoral la Alexandria, primarul orașului a făcut niște afirmații de-a dreptul șocante, considerând că Viorica Dăncilă este unul dintre acei lideri rari, care se nasc, așa cum istoria o demonstrează, o dată la un secol. Mai mult, acesta a specificat că o consideră pe Dăncilă un personaj politic mai onest decât a fost Victor Ponta, pentru care părea că regretă că a luptat la un moment dat.
“Ne-am bătut pentru Adrian Năstase, ne-am bătut pentru Mircea Geoană, care era un bun președinte de partid și acum se dovedește că e un bun român. Ne-am bătut încă o dată cu toată speranța și pentru Victor Ponta și acum vrea să refacă Stânga! Stânga? El era liderul Stângii din România! Cu siguranță, cu dumneavoastră nu vom trăi așa ceva, doamna președinte (se întoarce spre Dăncilă). Știți că teleormănenii sunt oameni iubitori, sunt harnici, sunt dornici, dar sunt și neiertători, atunci când este cazul. O să mai spun o vorbă și probabil că o să fiu cântat prin presă, dar e o idee în care eu chiar cred. Din istoria pe care am învățat-o noi, cam la o sută de ani au apărut și lideri pe aceste ținuturi, lideri care au ridicat prestigiul meleagurilor noastre. De la Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Casa Regală. Acum, la o sută de ani, eu sper și mi-aș dori ca acel lider care va pune România pe poziția ei, nici foarte sus, dar nici așa de jos cum este acum să fiți dumneavoastră (se întoarce iar către Dăncilă) și vă susținem!”, a spus Drăgușin, în aplauzele sălii.