VIDEO Patriotarda Dăncilă, întrebată despre nivelul ei de engleză: "Să fim mândri că suntem români!" Președintele CJ Timiș făcea gesturi disperate pentru a opri întrebările jurnalistei


VIDEO Patriotarda Dăncilă, întrebată despre nivelul ei de engleză: "Să fim mândri că suntem români!" Președintele CJ Timiș făcea gesturi disperate pentru a opri întrebările jurnalistei

Prezidențiabila PSD Viorica Dăncilă, întrebată la Timişoara, de ce nu se descurcă în limba engleză, a oferit un răspuns patriotard: "haideți să fim mândri că suntem români". Mai mult, Dăncilă i-a transmis jurnalistei să nu mai ducă lucrurile în derizoriu. Dar jurnalista nu s-a lăsat și a continuat, ceea ce îl dispera pe președintele pesedist al Consiliului Județean Timiș, Călin-Ionel Dobra, care îi tot făcea gesturi acesteia pentru a se opri din a pune întrebări incomode pentru Dăncilă

Redăm dialogul, conform digi24.ro:

Dăncilă: Legat de limba engleză, doamnă, suntem în România și haideți să fim mândri că suntem români. Ducem totul în derizoriu anunmite lucruri.

Jurnalistă: Să știți că limba engleză nu e nimic dus în derizoriu.

Dăncilă: Vreți să duceți în derizoriu anumite realizări pe care le-am făcut pentru România. Să știți că poate unii vorbesc foarte bine limba engleză dar țin mai puțin la această țară. În limba engleză se duc la Bruxelles și spun foarte ușor ceea ce vrea să audă Bruxelles-ul nu ce trebuie să susțină pentru această țară. Faptul că vorbim mai bine sau mai puțin bine o anumită limbă străină, eu cred că e relevant, dar mai relevant e cu câtă demnitate îți reprezinți țara.

Vedeți video de la 35:50:


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.