Vladimir Bukovski, Paul Goma și... găina cu ouă de aur

A murit disidentul, opozantul, luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski. Imediat au apărut și falsele bocitoare, corul neokomisarilor poporului (neoprogresist), care își exercită vigilența ori de câte ori o personalitate veritabilă prin exemplul vieții și al operei (civice și literare) este adusă în prim-planul știrilor de o zi.

Nu aveam de gând să mai scriu pe tema asta, după lehamitea provocată ieri la citirea comentariilor de pe o pagină fb. Dar mi-am distrus liniștea nopții citind comentariile la o postare a lui Marian Popescu, distribuită de Cătălin Cioabă:

”A murit aseară, în Anglia, într-un spital din Cambridge, Vladimir Bukovski, celebrul disident din perioada comunismului sovietic. A reacționat deschis împotriva regimului sovietic încă de student, din anii '60. A fost încarcerat, internat în spitale psihiatrice pentru a permite autorităților să-l declare <nebun>. A scris despre atrocitățile opresiunii totalitare sovietice. Regimul l-a expulzat din țară printr-un <schimb> cu o altă figură celebră, iubită de Moscova, Luis Corvalan, liderul comunist din Chile, arestat de regimul Pinochet.

Scriu acestea în condițiile în care la noi apare primul film despre <fenomenul Pitești>, când Paul Goma rămâne în continuare figura importantă (controversată) a disidenței reale românești, când un videoclip cu Mihai Șora a repus în discuție, indirect, ce (vrem să) știm, să credem despre libertate.

Dispariția lui Vladimir Bukovski reamintește despre datoria/obligația morală de a spune ce crezi, de a te lupta deschis cu cei care mint”.

Ei, adepții noului limbaj globalizator al minciunii deliberate, sunt acolo, la post, să-ți amintească permanent că stânga e brațul ideologic cel mai înarmat. Pentru ei nu contează adevăruri futile, precum: un Bukovski (sau un Goma) s-a împotrivit pe bune molohului comunist, că poliția politică a încercat mereu să îl compromită, să-l distrugă, nu!, tot ce contează pentru astfel de indivizi este să compromită ei înșiși memoria unor astfel de oameni – puțini, comparativ cu masele care au supraviețuit în frică și în conformism. Să semene ei înșiși confuzia și neîncrederea – să șubrezească memoria represiunii comuniste. Sunt ei convinși că Bukovski a fost ”pedofil”, că Goma este ”antisemit” – cum spune pe pagina lui Cătălin Cioabă ”inocenta” soție (Luiza Șora – n. red.) a omului care aduce <libertatea> la/prin emag? Cum spune un tânar critic literar pe pagina lui (și zeci de ”drepți” aruncă like-uri)? Aș paria că ei nu cred, acesta e ”doar” proiectul lor ideologic.

Securitatea stabilea, fără mamă și fără tată, fără Dumnezeu, ce insanități să lipească de imaginea cuiva. Și etichetele au rezistat până azi. Securitățile ante-1989 nu s-au dizolvat pur și simplu, ele funcționează mult mai eficient astăzi, chiar în actualele formule ”democratice”, de exemplu, în Rusia lui Putin. Când ai fost împins într-un asemenea malaxor, nu te mai spală de zoaiele securismului și ale noii ideologii tot mai agresive, mai difuze, decât bunul simț al omului citit și bine intenționat.

Există intenția manifestă ca oameni precum Bukovski sau Goma să rămână în istorie cu table agățate de gât, așa cum se dorește substituirea lor cu opozanți și luptători pentru libertate postfactum. E de-a mirării că în vremea comunismului găinile cu ouă de aur au fost sterpe, dar au devenit fertile, brusc, după decembrie 1989.

N-o să le meargă nici dacă vor arde arhivele. Poți să reeduci un om, doi, o mie, dar nu poți reeduca pe toată lumea, la nesfârșit!