Oreste, apel la unitate către PNL, USR, PMP și minorități: "Fără un acord este imposibil proiectul reconstrucției României!"


Oreste, apel la unitate către PNL, USR, PMP și minorități: "Fără un acord este imposibil proiectul reconstrucției României!"

Jurnalistul Oreste Teodorescu a lansat un apel, în plină criză politică, pentru consolidarea unui acord politic între PNL, USR, PMP și minorități, căci în caz contrar "este imposibil proiectul reconstrucției României".

Totodată, Oreste a transmis USR că orice clipă cu Guvernul Dăncilă la Palatul Victoria, chiar și sub forma inteirmatului, "nu face altceva decât să ofere un balon de oxigen PSD".

"Fraților! Dușmanii progresului și prosperității României sunt PSD cu toți sateliții săi! Momentul astral în care ne aflăm ne obligă să gândim rațional și pragmatic! Trebuie să scoatem țara din mocirla corupției și a incompetenței, iar asta nu o poate face decât un guvern cu susținerea tuturor forțelor politice care cred în democrație și economie liberă! Fără un acord între PNL, USR, PMP și minorități este imposibil proiectul reconstrucției României! Așa că, încă nu e prea târziu să lăsam orgoliile și interesele mărunte deoparte și “cu mânecile suflecate” să întărim polul Dreptei! Sper în continuare ca mințile creative din USR să înțeleagă că a nu susține imediat înlocuirea grupului de prostie organizată Dăncilă & acoliții, nu face altceva decât să ofere un balon de oxigen PSD!", a spus Oreste pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.