După doi ani de proces, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au anunţat prima decizie în cazul morţii disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. Acuzaţi de procurori că l-au omorât în bătaie pe Ursu, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitaţi de judecători.
Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru cei doi foşti ofiţeri de securitate, dar cum cei doi au peste 60 de ani, au decis să solicite instanţei detenţie pentru 25 de ani. Procurorii militari susţin că cei doi au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.
Cei doi foști securiști au susţinut în faţa judecătorilor că sunt nevinovaţi. „Eu am îndeplinit comenzi primite. Nu făceam niciun act pe lângă comenzile primite”, a declarat senin Hodiş.
Decizia nu este totuși definitivă şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Inginerul și scriitorul Gheorghe Ursu a fost unul dintre cei mai cunoscuți luptători împotriva regimului comunist.
La începutul anilor 80, trimitea scrisori la Europa Liberă, afișa manifeste împotriva lui Ceaușescu și încerca să creeze o rezistență intelectuală împreună cu prietenii săi, Dan Deșliu, Nina Cassian, Geo Bogza și Radu Cosașu.
Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985.
A fost plasat în aceeași celulă cu „recidiviștii violenți” Marian Cliță și Gheorghe Radu, iar milițienii au primit ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă și „interogat” zilnic, prin „metode specifice”, de către Securitate. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morții o „peritonită”.