Iritat de ceea ce a calificat drept „minciunile” Realității lui Gușă, post potrivit căruia s-ar fi întâlnit, după moțiunea de joi, cu generalul Florian Coldea la cabana conspirativă a lui Ioan Rus, fostul lider PSD Victor Ponta a răbufnit spunând că „păpușarul lui Dancilă acum este blatistul și șantajistul de Cozmin Gușe - acesta o direcționează pe biata Viorica în așa fel încât să facă el bani - și murdărește presa cu minciunile lui!”
„Vineri seară și sâmbătă am fost cu Daciana la Albă Iulia la “Teodora Club” alături de 100 de oameni ( niciunul nu era Coldea ) / sâmbătă am fost la Târgu Mureș la botez / “cabană” și “Coldea” sunt minciunile cu care Gușă o prostește pe Dancila - nici nu e greu”, a mai scris Ponta pe Facebook.
Duminică seară, la RTV, controversatul fost premier, în prezent liderul Pro România, a mai spus că Viorica Dăncilă şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale alături de cei care urmează să-i ia locul. „Doamna Dăncilă s-a lansat în campanie. Ştiţi, pe scenă, acolo lângă doamna Dăncilă, erau numai oamenii care urmează să îi ia locul, cum spune românul, urmează să îi ia locul. Toţi, bineînţeles. Nu s-au înţeles încă între ei cine să îi ia locul. De aceea o ţin încă pe Dăncilă până se înţeleg”, a mai afirmat Ponta.
Ponta a criticat-o pe Dăncilă că s-a dus la nunta din Maramureș cu toată conducerea PSD: „Ce cauţi tu cu toată conducerea PSD-ului la petreceri? Între timp, sunt mii de oameni ai PSD-ului care spun, «Dom-le, de luni vin liberalii şi ne dau afară şi tu petreci la nunţi şi dai cu banii în lăutari». Mie mi se pare că nu au trăit în realitate şi nici după moţiune nu s-au trezit. Trăiesc într-o lume a lor paralelă, cu bani, cu putere din care îi vor trezi oamenii la vot”.