Sâmbătă, 12 octombrie, a fost inaugurat mult-așteptatul Memorial Iuliu Maniu de la Bădăcin.
Casa memorială a eroului-martir Iuliu Maniu (1873-1953) a fost reabilitată datorită eforturilor depuse de părintele Cristian Borz, care a reușit să adune și să coordoneze o serie de donații și finanțări eminamente private, întrucât abia prăbușita guvernare PSD a refuzat în mod constant, de-a lungul ultimilor ani, să aloce fondurile necesare unui astfel de proiect centenar esențial pentru orice infrastructură a memoriei, deși fruntașul țărănist Iuliu Maniu (asasinat în iadul de la Sighet) se numără printre făuritorii Marii Uniri. De altfel, cei mai mulți dintre ctitorii României Mari au căzut victime genocidului comunist.
La inaugurarea Memorialului Iuliu Maniu a susținut un discurs și Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al ”Fundației Corneliu Coposu”, care a transmis un emoționant mesaj din partea doamnelor Rodica și Flavia Coposu, surorile regretatului Senior.
La eveniment a fost dezvelit și un bust al lui Iuliu Maniu, așa cum puteți observa în fotografiile pe care le preluăm de pe conturile de Facebook ale domnilor Ion-Andrei Gherasim și Antonie Popescu.