Deputații Horia Nasra și Cornel Itu s-au întors la PSD, în condițiile în care în urmă cu o săptămână plecau către Pro România.
Potrivit informațiilor G4Media.ro, întoarcerea lui Nasra și Itu ar veni la pachet cu înlăturarea lui Liviu Alexa de la șefia PSD Cluj. Liviu Alexa este fostul jurnalist cu atitudine de mahala care și-a insultat în repetate rânduri colegii din presă.
Întoarcerea celor doi deputați în PSD se produce cu o zi înainte de moțiune. Cei doi anunță că nu vor vota moțiunea de cenzură.
Redăm textul deputatului Horia Nasra:
"Stimați clujeni, dragi colegi,
Astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj.
Partidul în care am crescut și în care mi-am petrecut tinerețea are nevoie de mine și este de datoria mea să fiu alături de colegii și prietenii mei.
Nu am semnat textul moțiunii și nu o voi vota, la fel și colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem și vom fi oameni de stânga și nu putem vota această elucubrație liberală!
Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care își propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar și înghețarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, finanțate prin PNDL sau FDI.
Cât privește moțiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toți parlamentarii săi, de toți cei care în 2016 au fost aleși de cetățeni sub sigla PSD!
Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democrați cu vechime în organizație care pot reprezenta cu onoare clujenii și capitala Transilvaniei, nu un individ care jignește clujenii, românii, înjură jurnaliștii și amenință colegii și aleșii locali.
Sper ca în viitor cele două partide de stânga, PSD și Pro România să gândească un proiect politic comun, pentru că ambele formațiuni împărtășesc valori social-democrate.
Joi voi fi alături de colegii mei, deputații din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și îmi voi relua activitatea politică în Cluj având în vedere campania electorală".