Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Theodor Paleologu, a vorbit luni seară pe tema nominalizării făcute de România pentru funcția de comisar european.
În primă instanță, Theodor Paleologu a criticat-o pe Viorica Dăncilă pentru încăpățânarea de a o susține sistematic pe Rovana Plumb pentru postul de comisar european. Amintim că Rovana Plumb a fost respinsă definitiv de Comisia JURI a Parlamentului European din cauza problemelor de integritate.
Totodată, Theodor Paleologu a afirmat că PSD nu are legitimitatea să propună comisarul european, ci PNL deoarece liberalii au câștigat alegerile europarlamentare.
"Este consternantă încăpățânarea doamnei Dăncilă. I s-a spus să nu facă această nominalizare. Ce reiese din asta? Că doamna Dăncilă nu ascultă, nu vede, e de o încăpățânare consternantă. De aceea e foarte important să scăpăm de ea. (...)
Din punct de vedere politic PSD nu are legitimitatea să propună comisarul european. (...) Cine a câștigat alegerile europarlamentare? PNL, urmat de USR care a avut de asemenea un scor foarte bun. Deci este cât se poate de limpede că următorul comisar european nominalizat de România trebuie să fie din partea PNL, eventual din partea USR sau în orice caz o personalitate independentă care să nu provină din PSD. (...) Cred cu tărie că noul comisar european din partea României trebuie să fie din partea partidului care a câștigat alegerile europarlamentare și anume PNL. (...) Să ne punem de acord asupra principiului: sunteți de acord că e firesc ca comisarul european să provină din rândurile celor care au câștigat alegerile europarlamentare?", a declarat Theodor Paleologu.
Urmăriți video de la 30:40: