Pesediștii l-au salvat pe Bodog de la începerea urmăririi penale. Cererea DNA de ridicare a imunității a fost respinsă


Pesediștii l-au salvat pe Bodog de la începerea urmăririi penale. Cererea DNA de ridicare a imunității a fost respinsă

Plenul Senatului a respins solicitarea procurorilor DNA de ridicare a imunității fostului ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada  ianuarie 2017 – ianuarie 2018.

Totodată, DNA a anunţat că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.

Bodog, care a fost salvat cu 82 ”împotrivă” și 4 abțineri, a susținut în cadrul dezbaterilor dedicate cererii DNA că este victima unei răzbunări din interiorul instituției pe care a condus-o, deoarece a fost un ministru dur.

În apărarea lui Bodog a sărit pesedistul Titus Corlățean, care a avut un discurs tipic populist, susținând ăn gura mare o serie de inepții, cum că românii sunt discriminați și  tratați precum ”cățeii” de către ”dulăii” de la Bruxelles.

Senatorii opoziției au anunțat că vor vota pentru solicitarea DNA de ridicare a imunității lui Florian Bodog, explicând că Parlamentul nu este instanță de judecată.

Comisia juridică a Senatului a adoptat săptămâna trecută un raport de respingere a încuviinţării începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.