Decizie controversată: CCR ajută Poliția să comită abuzuri mai ușor împotriva protestatarilor


Decizie controversată: CCR ajută Poliția să comită abuzuri mai ușor împotriva protestatarilor

CCR a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de PNL și USR cu privire la legea prin care poliţiştii obţin atribuţii sporite în misiune, act normativ iniţiat de pesediștii Carmen Dan şi Florin Iordache. Prevederile legii includ şi amendarea celor care refuză să se legitimeze în faţa poliţiştilor. Practic, prin decizia CCR, Poliția obține și mai multă autoritate în fața protestatarilor.

Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi a respins, miercuri, obiecţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispozițiile articolului II, punctul 8, din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

PNL și USR au formulat sesizarea de neconstituționalitate pe 8 iulie.

USR argumentează, în sesizarea depusă la CCR, că prevederile legii încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie, care stabilesc că „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, respectiv cadrul în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, potrivit sursei citate.

Sintagma „motive verosimile”, invocată în mod repetat în lege drept premisă pentru restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu este definită în legislaţia din domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că este vorba de o lipsă de claritate a prevederilor legii. În lipsa unei definiţii legale care să clarifice înţelesul acestei sintagme, se poate constata că standardul existenţei unor „motive verosimile” nu impune, în fapt, existenţa niciunui element obiectiv, cuantificabil, în virtutea căruia poliţistul să poată acţiona.

De asemenea, legea nu reglementează cu claritate faptul că folosirea mijloacelor de constrângere trebuie realizată exclusiv când comportamentul persoanei vizate o impune în mod strict necesar şi nici nu stabileşte o ierarhie clară a mijloacelor de constrângere, ceea ce crează posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi în mod abuziv.

USR consideră şi că legea prin care sunt sporite puterile Poliţiei şi Jandarmeriei încalcă art. 20 alin. (2) şi art. 22 din Constituţie, referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, respectiv la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Este vorba despre faptul că legea introduce o prezumţie de legitimă apărare în favoarea poliţistului, care va fi, astfel, îndrituit să riposteze. Or, o astfel de soluţie legislativă încalcă Codul european de etică al Poliţiei, dar mai ales jurisprudenţa CEDO, având potenţialul de a pune în pericol o serie de valori constituţionale, precum viaţa sau integritatea fizică şi pshică.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.