Dinozaurii corupți se întorc. Dăncilă a apelat la sfaturile unui fost pușcăriaș în legătură cu alegerile prezidențiale


Dinozaurii corupți se întorc. Dăncilă a apelat la sfaturile unui fost pușcăriaș în legătură cu alegerile prezidențiale

Premierul Viorica Dăncilă a apelat la fostul pușcăriaș Miron Mitrea pentru a-i da sfaturi privind alegerile prezidențiale. Potrivit surselor g4media.ro, implicarea lui Miron Mitrea este mult mai substanțială decât niște sfaturi, el fiind considerat adevăratul șef de campanie al Vioricăi Dăncilă.

”Ne știm de 20 de ani, am o experiență semnificativă și nu pot să refuz când colegii îmi cer sfatul”, a declarat Miron Mitrea pentru g4media.ro

Amintim că, pe 15 februarie 2015, Miron Mitrea a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD. Miron Mitrea a fost pus în libertate de Tribunalul Constanţa în luna mai 2016.

În acest dosar, Miron Mitea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 - 2004, în prezent deputat PSD, este acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menţine pe Irina Jianu în funcţiile de inspector şef adjunct şi, ulterior, inspector şef al ISC, informează gandul.ro

Judecarea dosarului a început în 25 octombrie 2013, la instanţa supremă. Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că lucrările de construcţii, amenajare şi dotare au fost executate de societăţile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău şi Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

"Foloasele necuvenite au fost pretinse şi primite în schimbul numirii şi menţinerii Irinei Paula Jianu în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. La momentul numirii în funcţia publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreşedinte, respectiv acţionar la societăţile comerciale menţionate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Cei trei inculpaţi au fost trimişi iniţial în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie, din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013.

Camera Deputaţilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

Social-democratul Miron Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii.

Ulterior, Mitrea a obţinut un mandat de senator (2008 - 2012) şi un nou mandat de deputat (2012 - 2016).

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.