Secția Specială înființată de PSD-ALDE și condusă de Adina Florea încalcă Tratatul Uniunii Europene. Acesta este punctul de vedere transmis de Comisia Europeană către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit g4media.
Comisia Europeană spune că înfiinţarea de către puterea PSD-ALDE a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) încalcă legislaţia europeană, mai exact, articolul 19 din Tratatul Uniunii Europene şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră cerinţa de independenţă a instanţelor. Practic, CE spune că Secţia Specială nu prezintă garanţii de independenţă.
Comisia enumeră efectele nocive ale înfiinţării SIIJ: efect inhibator asupra magistraţilor, aparenţa influenţelor şi presiunilor exterioare asupra instanţelor, afectarea încrederii cetăţenilor în Justiţie.
Comisia precizează că nu ar fi avut probleme cu înfiinţarea unui nou parchet specializat în România dacă ar fi existat o „justificare obiectivă şi plauzibilă” sau „motive plauzibile legate de buna administrare a justiţiei”. CE constată că puterea PSD-ALDE nu a justificat credibil nevoia unei astfel de Secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor.
În primul rând, nu există statistici sau studii care să ateste un grad mare de infracţionalitate în rândul magistraţilor, astfel încât Guvernul să fi fost nevoit să înfiinţeze un astfel de parchet specializat ca să combată criminalitatea din cadrul acestei categorii profesionale. Ba dimpotrivă, înfiinţarea SIIJ aduce, în opinia CE, „prejudicii grave de imagine magistraţilor, ceea ce va afecta încrederea cetăţenilor în justiţie”.
Comisia respinge şi argumentul PSD potrivit cărora au făcut SIIJ ca să elibereze magistraţii de sub teroarea DNA. CE atrage atenţia că CSM a dat aviz negativ înfiinţării Secţiei Speciale, iar magistraţii, în adunările lor generale, au respins cadoul otrăvit al PSD care a dorit să îi elibereze, cu forţa, de sub aşa zisa teroare.
Un alt argument al Comsisiei este acela că specializarea anchetatorilor pe categorii de persoane nu aduce un plus de calitate investigaţiilor. Dacă înainte DNA era specializat în combaterea corupţiei din rândul magistraţilor, acum SIIJ trebuie să ancheteze de la infracţiuni de drept comun până la infracţiuni complexe de corupţie comise de magistraţi, în condiţiile în care Secţia Specială nu are resurse.
Ultimul argument al CE împotriva SIIJ este acela că există suspiciunea că Secţia Specială a fost făcută tocmai ca să transfere dosare sensibile de la DNA la SIIJ, „care ar putea fi mai predispusă intervenţiilor şi presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată şi consolidată în timp precum DNA”.