Jurnalistul Oreste Teodorescu a participat marți seară în emisiunea Dosar de Politician în cadrul căreia a ilustrat jocul politic pe care-l face trinomul Dăncilă-Tăriceanu-Meleșcanu.
"Avem și un joc din acesta de tip polițistul bun, polițistul rău. Cam așa e toată povestea asta", a spus deputatul Robert Turcescu despre disputa dintre Meleșcanu și Tăriceanu.
În replică, Oreste a transmis că Dăncilă, Tăriceanu și Meleșcanu s-au angrenat în "jocul curvelor virgine" prin care, de altfel, își desconsideră propriul electorat.
Totodată, jurnalistul a atras atenția că tot ceea ce se întâmplă acum pe plan politic "seamănă cu un film al lui Fellini, adică este ceva de un neorealism grotesc".
"Aș denumi jocul la care faci referire un pic altfel, sună frust și brutal, dar este jocul curvelor virgine. Stratagema domnului Tăriceanu ține foarte mult de himenul politic cusut la nesfârșit. Dacă ai senzația că himenul ăsta politic este atât de flexibil încât îl poți reșapa de fiecare dată și să devii o virgină, o fecioară neîntinată, imaculată în politică cum face și domnul Meleșcanu asta ne arată și un grad de cinism și un grad de desconsiderare a propriului electorat. Și eu sunt absolut convins că nu există niciun conflict între domnii Tăriceanu și Meleșcanu, dar este un joc grotesc, adică e un joc pentru imbecili.
Doamna Dăncilă și domnul Tăriceanu bănuiesc că își împart în continuare aceeași consilieri, deși sunt în opoziție unul față de celălalt, dar e o opoziție sexuală, un 69 politic. Ne arată că-și bat joc de propriul electorat. Nu poate nimeni să digere o asemenea fantasmagorie. Tot ceea ce se întâmplă acum seamănă cu un film al lui Fellini, adică este ceva de un neorealism grotesc", a precizat Oreste.