Bătaie de joc! Autoritățile din țară, incapabile să-l repatrieze pe cel mai temut interlop român


Bătaie de joc! Autoritățile din țară, incapabile să-l repatrieze pe cel mai temut interlop român

După ce și-a bătut joc de autoritățile române, fiind în cele din urmă arestat în august 2018, de Poliția Britanică, Ghinea Florin Nicolae, zis „Ghenosu”, nu a fost nici până în ziua de azi repatriat. Asta în ciuda faptului că pe numele lui Ghenosu a fost emis un mandat european de arestare, conform căruia „țara în care a fost arestată persoana, în cazul de față Marea Britanie, trebuie să ia o decizie definitivă cu privire la executarea mandatului european de arestare în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei”.

Potrivit portalului european de justiție, „țara în care a fost arestată persoana (n.r. – în cazul de față Marea Britanie) trebuie să ia o decizie definitivă cu privire la executarea mandatului european de arestare în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei”. Totodată, „dacă persoana consimte la predarea sa, decizia trebuie să fie luată într-un termen de 10 zile”.

Mai mult, „persoana căutată trebuie predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate, și cel târziu în termen de 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare”.

Publicația britanică The Sun relata că Ghenosu a scăpat momentan de extrădare după ce ar fi înghiţit o unghieră în timp ce era în penitenciarul Belmarsh din Londra. Gardienii închisorii au confirmat acest lucru după ce l-au trecut printr-un detector de metale. Judecătorul care trebuia să decidă asupra extrădării lui Ghinea a amânat hotărârea, invocând „starea fizică” a acestuia.

Totuși, autoritățile române nu se grăbesc să îl repatrieze pe acesta, așa cum scrie și bugetul.ro. MAI pasează responsabilitatea spre Ministerul Justiției, iar acesta spre Tribunalul București, care se face că nu vede. Ministerul Justiției spune că „nu este aplicabilă instituția extrădării”, dat fiind că „Tribunalul București a emis pe numele acestuia un MEA – mandat european de arestare”.

Amintim că în mai 2018, când procurorii și mascații se pregăteau să-l rețină, pentru a-l duce la audieri, Ghenosu a fugit chiar de sub nasul lor.

Potrivit Europol, între anii 2015 şi 2017, inculpatul GHINEA Florin –Nicolae, zis ’Ghenosu”, împreună cu alţi inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de către susnumitul, în scopul comiterii unor infracţiuni de proxenetism, lipsire de libertate, şantaj, omor calificat şi spălare de bani. Sub coordonarea lui GHINEA Florin –Nicolae, membrii grupării infracţionale au determinat mai multe persone de sex feminin să practice prostituţia în Irlanda, le-au înlesnit acestora activitatea de prostituţie în Irlanda, obţinând sume de bani de pe urmă practicării prostituţiei; au lipsit de libertate şi şantajat persoane considerate rivale membrilor grupării; au incendiat locuinţa unuia dintre rivalii liderului grupării infracţionale şi au încercat să determine alte persoane să ucidă un rival al liderului grupării infracţionale.

Şi la ora actuală, Ghenosu figurează la rubrica „Most Wanted”, pe site-ul Poliției Române, el fiind acuzat de „spălare de bani, constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de persoane, proxenetism și încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.