Viorica Dăncilă trăiește într-o lume paralelă și are halucinații că există o conspirație a bărbaților de stat împotriva femeilor, de pe urma căreia are de suferit și ea. Jurnalistele Carmen Dumitrescu și Ramona Ursu i-au oferit asigurări Vioricăi Dăncilă că nu e criticată pentru că e femeie, nicidecum:
"Mai am o vorbă și cu doamna Veo: nu, coană Veo, n-ai fost jignită pentru că (probabil) ești femeie. Ci pentru că ești proastă. Cu plăcere!", spunea Carmen Dumitrescu pe 13 august.
"Doamna VV: „Am convingerea că pot câştiga în faţa lui Klaus Iohannis. Cred că România este pregătită pentru primul preşedinte femeie”. Problema nu-i că ești femeie sau bărbat, ci că ești proastă, tanti. Acolo-i bubuța", întărea ideea Ramona Ursu pe 24 august.
Viorica a susținut miercuri seară declarații la Palatul Victoria după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu acceptă remanierile guvernamentale. Astfel, Viorica a adresat o serie de critici la adresa președintelui, l-a somat să dovedească afirmația potrivit căreia Guvernul ei e corupt și, mai mult, i-a transmis lui Klaus Iohannis că va lua de partea ei "românii, femeile din această țară, toți oamenii de bine" în disputele politice. Totodată, Viorica a menționat că vrea să rămână la guvernare, iar în acest sens va merge în Parlament pentru a obține susținerea necesară pentru a distruge în continuare România.
Viorica era văzută înainte ca fiind submediocră, dar după intrarea lui Dragnea la pușcărie a prins curaj, iar acum e și obraznică, așa cum puteți consulta în următoarele declarații:
"Am urmărit cu profundă dezamăgire spectacolul oferit de candidatul la prezidențiale, Klaus Iohannis, care din păcate nu și-a înțeles rolul constituțional nici după 5 ani de ocupare a funcției de președinte al României.
Atitudinea domnului Iohannis nu este deloc surprinzătoare, de doi ani și jumătate se folosește de funcția pe care o deține pentru a împiedica, bloca și critica fără fundament real acest Guvern.
Domnul Iohannis a înlocuit datoria constituțională de mediator între partidele politice, cu cea de sabotaj.
Președintele nu a înțeles nici de această dată câtă nevoie are România de maturitate din partea clasei politice, de stabilitatea instituțiilor statului care trebuie să funcționeze indiferent de interesul electoral.
Este un comportament la fel de imatur și egoist ca cel al domnului Tăriceanu. Unul abandonează guvernarea, altul blochează numirea miniștrilor.
În ciuda tuturor acestor obstacole din ultimele zile și a tuturor acestor domni cu pretenții de “bărbați de stat” care, din considerente electorale, mențin instabilitatea, noi ne vom continua activitatea.
Vom merge în Parlament și vom încerca să obținem susținerea necesară pentru a ne duce mandatul până la capăt.
Și spun acest lucru nu pentru că ne ținem de scaune, așa cum declară unii, ci pentru că avem o responsabilitate față de țară și față de români, avem responsabilitatea de a ne duce programul de guvernare până la capăt, cum am promis în 2016.
Așa cum am spus de nenumărate ori, mai avem multe lucruri de făcut pentru țară, nu am avut o guvernare perfectă, dar am avut o guvernare eficientă.
La fel ca ieri, domnul Iohannis își aduce singur laude și ne garantează că România este o țară stabilă în timp ce face tot posibilul să o destabilizeze, blocând sistematic activitatea acestui guvern. Avem un președinte care a reușit contraperformanța de a bloca de nenumărate ori guvernul refuzând miniștri după bunul plac.
Avem un președinte care nu a avut niciodată încredere în acest guvern și aș vrea să ne reamintim de Președinția Consiliului UE, care a debutat cu criticile domnului Iohannis și care s-a încheiat cu aprecierea tuturor statelor membre și nu numai.
Dacă domnul Iohannis consideră că acest guvern a eșuat pentru că a crescut pensiile și salariile, a generat una dintre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană, a dus șomajul la un minim istoric și a crescut considerabil investițiile, înseamnă că un guvern de succes este ceea ce ne propune opoziția pe care el o încurajează: tăieri de pensii și salarii, eliminarea sprijinului pentru angajați, tăierea veniturilor specialiștilor din IT, renunțarea la dreptul de proprietate și conviețuirea în grupuri. Aceasta este viziunea președintelui pentru un guvern de succes?
Este de-a dreptul revoltător faptul că domnul Iohannis folosește de la tribuna oficială a Administrației Prezidențiale expresia “Guvern corupt”. Îl somez pe candidatul Iohannis să prezinte de urgență probe pentru această afirmație care dăunează profund imaginii României. Îi asigur pe toți românii că în ceea ce mă privește, nu a existat niciun act de corupție și nicio problemă de ordin juridic care să umbrească activitatea mea.
Domnul Iohannis își vinde sloganul, însă, în realitate, nu își dorește nici un guvern normal, nici un Parlament normal și nici o societate normală.
Acest Guvern pe care domnul Iohannis îl consideră incompetent este același guvern lăudat de președintele Trump pentru performanțele economice, este același guvern lăudat de toate statele membre ale Uniunii Europene și de toți oficialii europeni pentru buna gestionare a Președinției României la Consiliul UE, același guvern care a crescut veniturile oamenilor și a făcut investiții în aproape toate comunitățile locale.
Este același guvern care a obținut încrederea cetățenilor prin votul din 2016, pentru că acel vot a dat susținerea parlamentară pentru guvernul de astăzi. Nu voi accepta niciodată ca votul românilor să fie discreditat.
Am văzut lașitatea domnului Tăriceanu, am văzut minciunile domnului Ponta, am văzut plângerile penale din partea domnului Orban și jignirile domnului Barna. Am văzut încă o dată atacurile domnului Iohannis. Înțeleg că trebuie să mă lupt cu toți acești bărbați de stat ai României care nu au înțeles că lupta politică e pe proiecte și nu pe cine țipă și jignește mai tare.
Dacă toți acești oameni politici care conduc acest stat și care au putere în partidele lor se poziționează împotriva unui singur om, înseamnă că eu de partea mea trebuie să am românii, femeile din această țară, toți oamenii de bine care nu vor mai accepta vreodată astfel de cuvinte și comportamente și care vor echilibru, consens și oameni responsabili în funcțiile de conducere ale statului.
Ne vom duce cu demnitate mandatul până la capăt și vom avea curajul să ne uităm în ochii românilor pentru că nu am luat niciodată vreo măsură împotriva lor", a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Redăm video în cele ce urmează: