GRUPAJ FOTO: Alianța USR-PLUS, miting subțire la Constanța, după o reușită istorică în orașul pușcăriașului Mazăre. PNL&Iohannis, aceeași vlăguială jenantă


GRUPAJ FOTO: Alianța USR-PLUS, miting subțire la Constanța, după o reușită istorică în orașul pușcăriașului Mazăre. PNL&Iohannis, aceeași vlăguială jenantă

Candidații Alianței USR-Plus – prezidențiabilul Dan Barna și Dacian Cioloș, oferta de premier – au ales să își înceapă în forță campania electorală cu un miting de mare anvergură la Constanța. Oraș mare, universitar, și încă plin de turiști – ar fi trebuit să fie locul ideal pentru desfășurarea de forțe a Alianței, care a reușit cel mai mare scor la europarlamentare în Constanța.

Mitingul a început cu un concert al trupei ”Omul cu șobolani”, urmărit de câteva zeci de tineri, mulți dintre ei îmbrăcați în tricourile inscripționate cu însemnele Alianței USR-Plus – așadar erau membri de partid sau susținători apropiați.

Cei din piață nu au rezonat cu trupa amintită, care nu e tocmai ascultată la noi și care nu prea are nici o șansă să trezească mari pasiuni celor trecuți de 40 de ani, care reprezintă o bună parte din electoratul românesc.

Andi Moisescu a susținut un discurs scurt, dar deloc electrizant pentru cei 70-80 de tineri adunați, oricât s-ar fi străduit, apoi au urcat pe scenă parlamentarii și membrii marcanți ai Alianței. Finalmente, scena s-a umplut cu oameni așezați ordonat, care păreau să fie cam tot atât de mulți ca spectatorii – câteva zeci pe scenă, câteva zeci în piață.

Au urmat discursurile. În piața traversată de turiști, cei câțiva care urmăreau ce se întâmpla pe scenă, veniți special pentru miting, așteptau să audă lucruri mari, dar nici un vorbitor nu a strălucit într-atât încât să-i anime pe susținători.

Plictiseala s-a disipat cu bruschețe, totuși, odată cu apariția lui Dacian Cioloș, spectatorii devenind mai conectați cu scena, deși nici fostul premier tehnocrat nu a reușit să-i electrizeze.

Curând, foarte curând, i-a venit rândul prezidențiabilului Dan Barna, iar cei din față scenei au devenit aproape entuziaști – membrii de partid din piață au dorit să îl vadă de aproape, asta e clar!

Apoi s-a lăsat seara și au revenit cei de la ”Omul cu șobolani”.

Având în vedere pretențiile, cu atât mai mult în urma frumoasei și muncitei victorii de la alegerile europarlamentare, este totuși jenant pentru Alianța USR-Plus să nu poată aduna mai mult de câțiva membri de partid și susținători apropiați, în debutul campaniei electorale, într-unul dintre cele mai mari orașe ale țării, după toată pregătirea făcută. Și vorbim despre două partide.

Ce-i drept, mai rușinoase sunt însă mitingurile regizate de PNL, care se soldează cu rezultate similare, deși liberalii obișnuiesc, la fel ca PSD-iștii, să își care simpatizanții cu autocarele direct la locul ”faptei”. Iar situația nu se schimbă foarte mult nici dacă la miting participă președintele Klaus Iohannis, candidatul PNL.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.