Scenarita lui Pleșoianu: Viorica nu e președintele PSD. Partidul e condus de Burci și Ică


Scenarita lui Pleșoianu: Viorica nu e președintele PSD. Partidul e condus de Burci și Ică

Vedeta celor de la Sputnik.md, Liviu Pleșoianu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care lasează un nou atac la adresa Vioricăi Dăncilă. Pleșoianu spune că la CEx-ul de astăzi ar trebui să participe și Ică Voinea și Cristian Burci, oamenii pe care acesta îi acuză că trag sforile premierului.

“Înțeleg că azi se reunește CEX pentru a pregăti mini-congresul de sâmbătă, intrat zdravăn la apă, unde vor participa doar cei dispuși să o aplaude frenetic pe doamna Dăncilă#2. Dragă CEX, eu nu mai am nicio așteptare, ci doar o sugestie: la ședința de azi ar fi normal să participe și președinții partidului, domnii Ică Voinea și Cristian Burci (zis și "baby broker"). Ar fi păcat ca o ședință atât de importantă să se desfășoare în absența eminențelor lor mult prea cenușii... Apoi, la mini-congresul de sâmbătă, după ce se încheie ropotele lungi de aplauze (absolut meritate de noul premier, doamna Dăncilă#2), ar trebui de asemenea invitați să concluzioneze PUBLIC, la vedere, cei doi președinți ai partidului. În felul acesta, mini-congresul își va face SIEși un mare bine, după aplauze se va putea consuma o hamSIE, iar, la final, toată lumea se va relaxa și, pentru binele partidului și al patriei, își vor face toți SIEsta”, a scris Pleșoianu pe Facebook.

Meciul lui Pleșoianu cu Viorica Dăncilă este mai vechi, scânteia fiind declanșată de competiția pentru șefia partidului imediat după arestarea fostului președinte, actual pușcăriaș, Liviu Dragnea. Atunci Pleșoianu sprijinit de o parte din facțiunea peremistă în frunte cu Codrin Ștefănescu au încercat preluarea partidului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.