Aflată la Iași pentru a participa la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al PSD, premierul Viorica Dăncilă a fost întâmpinată cu un cor de huiduieli de către mai mulți protestatari. Aceștia i-au pregătit premierului un banner inscripționat „PSD atâta știe, să ne țină în sărăcie”. Protestatarii au strigat „hoții” și „criminalii”. O mașină din delegația oficială a fost postată în fața bannerului în momentul în care Dăncilă a trecut prin zonă. De asemenea, un barbat a strigat „analfabeto” si ”la pușcărie cu voi”, precizează Mediafax.
Înaintea Comitetului Executiv Județean al PSD Iași, Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanții unor organizații de la Iași care promovează construcția autostrăzii A8.
Recent, primarul Iașiului, Mihai Chirica, scria pe Facebook un mesaj adresat Vioricai Dăncilă în care făcea referire la vizita anunțată de premier, manifestându-si speranța că Dăncilă va fi prezentă în oraș pentru a-si „lua adio de la votul ieșenilor”.
Altădată un adevărat fief al baronilor PSD, Iașiul a devenit între timp un loc predilect pentru proteste anti-PSD. La mitingul din mai organizat de actualul pușcăriaș, Liviu Dragnea împreună cu ceilalți membri de partid, mai mulți ieșeni i i-au întâmpinat pe așa-zișii “social-democrați” într-un mod similar, fluierându-i de pe margine.
VIDEO 1:
VIDEO 2: