Pielea rea și răpănoasă

Propunerea lui Igor Dodon privind instituirea în Republica Moldova a unui moratoriu pe teme geopolitice s-a dovedit până la urmă un bluff ordinar. Oferta sa era adresată partidelor pro-europene, cu care socialistul s-a arătat dispus să coabiteze în condiții care să nu fie adumbrite de dispute ideologice. Guvernarea bicefală astfel creată urma să se concentreze pe destructurarea sistemului oligarhic creat de Vladimir Plahotniuc și asupra chestiunilor sociale.

Prioritățile s-au inversat, însă, în doar câteva săptămâni. În timp ce „lupta antioligarhică” trenează la Chișinău, ca și „resetarea sistemului”, Dodon a anunțat că peste câteva zile vor începe un șir de manifestații consacrate „eliberării Moldovei de fascism”. Ceremonii pompoase ar urma să aibă loc la Complexul Memorial „Eternitate” din Chișinău și pe malul Nistrului, la Complexul Memorial „Capul de Pod Șerpeni”. Evenimente similare sunt preconizate și în orașul Comrat, fieful găgăuzilor. Manifestațiile vor culmina printr-un concert desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din capitală și proiectarea la televiziunile de casă ale lui Dodon a unui film propagandistic realizat de camarila sa. Pelicula este împănată cu falsuri istorice și se numește „Operațiunea Iași-Chișinău. Istoria Moldovei”.

Autoritățile moldovene au păstrat o atitudine neutră în ultimii ani față de operațiunea Iași-Chișinău, declanșată de armata roșie în 1944 împotriva trupelor române și germane, din cauza interpretărilor și sentimentelor contradictorii pe care le produce aceasta în societatea moldovenească.

Igor Dodon nu pare însă un politician care să aibă măsura lucrurilor. Lui nu-i ajunge ziua de 9 mai, în care sărbătorește cu fast, alături de Federația Rusă, „Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Recent el a împânzit Chișinăul cu panouri în care felicită moldovenii cu prilejul a 28 de ani de independență și „660 de ani de statalitate”, sugerând astfel că el ar fi un continuator al cauzei voievodului Dragoș, de la 1359. Tehnica este veche și primitivă. Și Ceaușescu se revendica în anii 60 ai secolului trecut ca urmaș al regelui Burebista.

Prin insistența de a marca ceea ce el numește „eliberarea Moldovei de fascism”, Igor Dodon reanimează, practic, tradiția comunistă de a ridica la rang de sărbătoare de stat ceea ce, de fapt, a reprezentat intrarea Basarabiei sub regimul de ocupație sovietic. În anii de după război administrația sovietică a ucis prin împușcare și înfometare zeci de mii de etnici români din Basarabia, alte zeci de mii fiind deportați în Siberia. Unii istorici moldoveni, printre care Ion Varta, estimează că în jumătate de secol de ocupație sovietică un milion de basarabeni au „dispărut” de pe teritoriul dintre Nistru și Prut, în locul lor fiind aduși un milion de „specialiști” sovietici de pe întreg cuprinsul URSS.

Ocupantul fotoliului de președinte este însă prea absorbit de obiectivele sale politice ca să țină seama de argumentele științifice și de tensiunile sociale pe care provoacă inițiativa sa. Nimeni n-a avut iluzia că Dodon putea fi recuperabil din punct de vedere ideologic, dar speranța era ca el să se îndrepte măcar atât cât să-i permită să-și reprime impulsurile provocatoare. Ultimele sale declarații au produs o furie firească în cercurile filoromâne din Republica Moldova, inclusiv din partea unor partide unioniste, irelevante la ultimele alegeri. Ar trebui, poate, ca la Chișinău, dacă tot se insistă atât pe tema pragmatismului, să se știe că altfel de abordări impregnate cu falsuri istorice nu îi convin Bucureștiului, care ramâne, totuși, cel mai important donator și partener economic, fiind un avocat constant al Republicii Moldova în Uniunea Europeană, indiferent de ce se întâmplă la Chișinău.

Așadar, oricât a încercat guvernarea de la Chișinău să minimizeze importanța factorului geopolitic și să împingă în plan secund subiectele identitare, acestea reapar cu îndărătnicie pe agenda publică, în mod artificial sau determinate de împrejurări.

Și asta pentru că cele două grupări politice distincte care se exclud reciproc, dar care funcționează în prezent în cadrul unei coaliții, corespund, până la urmă, celor două lumi paralele care coexistă între Nistru și Prut. Faptul că ele s-au intersectat la nivel politic nu înseamnă defel că se amestecă și că reușesc să-și dilueze una alteia substanța. Apropierea lor s-a produs strict din rațiuni practice, de conjuctură, cum a fost obiectivul de detronare a dușmanului comun, Vladimir Plahotniuc.

Așa că fiecare tabără rămâne pe pozițiile sale ermetice de dinainte, din rațiuni electorale sau din inerție. Asta pentru că statul Republica Moldova rămâne un teritoriu în care falsurile istorice stăpânesc în continuare mințile oamenilor, iar călăii sovietici mai sunt priviți ca niște eroi. În aproape trei decenii de independență, o parte dintre cetățenii moldoveni au revenit la fibra lor europeană; alții rămân captivi propagandei de sorginte stalinistă.

Este crucea pe care mai trebuie să o mai ducă o vreme societatea moldovenească, puternic divizată din punct de vedere geopolitic. Este ceea ce ține pe loc acest teritoriu de la periferia Europei.