"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Scriitorul, politologul și profesorul Dan Pavel explică, pe Facebook, de ce nomenklaturistul criptocomunist Ion Ilescu este, nici mai mult, nici mai puțin decât... precursorul lui Vladimir Putin.
De asemenea, politologul explică și că ”la ruși nu mai există statul propriu-zis, ci numai statul paralel, care nici nu mai trebuie camuflat (…) Spre deosebire de România, unde opoziția trăiește carnavalesc protestele, acolo a face opoziție înseamnă risc enorm, chiar eroism”.
Podul.ro vă prezintă comentariile lui Dan Pavel:
”Vladimir Putin a fost anticipat de Ion Iliescu. Spre deosebire de bolșevici (el însuși se consideră cekist), Putin a recuperat ideea democratică de reprezentare politică (pe care sovieticii nu dădeau doi bani – ca dovadă ce au făcut și în Europa Centrală și de Est după război) și a învățat tehnicile de definire a legitimității prin alegerea de către popor. Bolșevismul a murit, dar cekismul a biruit.
Or, se poate afirma că Ion Iliescu a fost un precursor al lui Putin, care a fost ales de către popor (cu 85% din primul tur de scrutin, iar FSN cu 66%). Ceea ce s-a petrecut în alegerile din 1990 și în primii ani de după aceea a nenorocit România cel puțin la fel de mult precum moștenirea comunismului (despre care se spunea că vom scăpa după 20 de ani). Din tirania majorității de atunci, FSN/FDSN/PDSR/PSD și-a păstrat un sprijin popular suficient de puternic pentru a fi cel mai important partid, care își păcălește alegătorii cu spoiala de social-democrație care maschează un sistem oligarhic, clientelar, corupt.
Nici nu trebuie să încercăm să anticipăm cîți ani ne trebuie ca să scăpăm de moștenirea fesenismului. După cum nu trebuie să estimăm cît ne trebuie ca să scăpăm de moștenirea comunismului. De ce? Pentru că nu vom scăpa niciodată, nici de una, nici de cealaltă. Așa cum nu vom scăpa niciodată de moștenirea fanariotă. Din păcate, moștenirea pașoptistă este modestă, iar singura continuitate puternică este aceea față de moștenirea statului național unitar de la 1918 (cu mai puține teritorii).
Revenind la comparația inițială, ceea ce a făcut Putin mai mult decît Iliescu (cel din urmă este un apparatchik, primul este un silovik) a fost să subordoneze crima organizată & noua oligarhie financiară față de sistemul de putere al <statului paralel>. Cei care nu au acceptat au fost marginalizați, siliți să se exileze, ba chiar asasinați. La ruși nu mai există statul propriu-zis, ci numai statul paralel, care nici nu mai trebuie camuflat. Pentru opoziție, presa independentă, partide, societatea civilă (de tip civic) nici nu a mai rămas mult loc. Spre deosebire de România, unde opoziția trăiește carnavalesc protestele, acolo a face opoziție înseamnă risc enorm, chiar eroism.
În Rusia, democrația postcomunistă a durat cîtă vreme a fost la putere Boris Elțîn (care totuși l-a desemnat pe Putin drept succesor). <Slăbiciunea> lui Iliescu a fost una dintre șansele salvării parțiale și temporare a României – el a lăsat opoziția să cîștige alegerile și și-a recunoscut înfrîngerea. Dar la noi totul a eșuat după amestecarea intereselor și căderea la pace între diferitele tabere, pentru că politica se face în accepția demodată distribuționist-redistribuționistă (treaba cu ciolanul – ca să fie pe înțelesul ignoranților și al dilenților, care nu numai că interpretează totul astfel, dar nu știu să practice decît o asemenea politică)”.
